Tribuna țesutului divizibil
Pastila de după 18 octombrie 2011 Niciun comentariu la Tribuna țesutului divizibil 0Sîntem prea mulți. Îmi voi asuma toate verdictele cu tentă fascistă care se vor abate asupra mea deoarece cred în acest adevăr simplu și fac mențiunea că nu formulez un mesaj împotriva perpetuării speciei. Sîntem mulți și orbecăim de cîteva milenii prin beznă după lumină. E un hobby al nostru, după campionatele mondiale de fotbal, voyerismul ieftin prin intermediul site-urilor de socializare și mîncarea de la KFC. Vrem cunoaștere, know-how-ul universal și nici măcar nu vrem neapărat să fim originali, ori singurii care deținem marele secret. Vrem doar să fim primii care îl află. Și, bineînțeles, care îl dau mai departe. Suferim de complexul lui Moise predicînd pe munte la o scală infimă, fie că e vorba de o carte, un filmuleț de pe YouTube, sau piesa aia a lui Bob Dylan care vorbește care și cum le-ar cunoaște pe toate. N-am să vorbesc despre frustrarea mea de pe vremea cînd oja neagră începuse să fie la modă, sau de amuzanta poveste pe care am auzit-o de la prietenii mei artiști cum că cea mai viscerală experiență a scrisului are loc doar în fața mașinii de scris, concluzie urmată în mod direct de un minitrafic cu anacronicele dispozitive.
Cataclismul trendsetter-ului are loc în fața propriei sale intrări în derizoriu, pornind de la premisa că toate fenomenele de masă iscate dintr-un punct zero, nu numai că anulează intensitatea epicentrului în cele din urmă, dar devine vehicolul unei uniformizări la fel de lărgite la scală pe cît de intens va fi popularizat conceptul în cauză. Să nu uităm că poporul lui Moise a rătăcit patruzeci de ani în deșert.
Alexandra PANAETE
Adaugă un comentariu