Asociația Decedaților Teleorman: cum am părăsit incinta

Cap în cap Niciun comentariu la Asociația Decedaților Teleorman: cum am părăsit incinta 20

Sub-semnații solicităm în mod in­sistent să fim audiați în Dosarul cu același nume, în calitate de în­făp­tuitori. Principala noastră în­făp­tuire, cu care ne mîndrim în mod de­o­sebit, este exercitarea votului la Referendum.

Iată faptele: în ziua de 29 seara, cu puțin înaintea închiderii urne­lor, am fost chemați să salvăm Ro­mâ­nia. În momentul respectiv, la între­ba­rea ce poate să facă dom­nu Dragnea pentru noi (făcuse a­tî­tea), ne-am răs­puns tot cu o în­tre­ba­re: ce pu­tem noi să facem pentru domnu Drag­nea?

Ca urmare, după ce am rîs și-am glumit, am părăsit incinta, con­trar dispozițiilor în vigoare, însă în mod organizat, în dricul pri­mă­riei (cîți am încăput) sau încolonați în spatele acestuia.

Menționăm că i-am dat în ju­de­ca­tă pentru mărturie mincinoasă pe cetățenii care au declarat că nu ne-au văzut la fața locului, respectiv la urne. Dovedim cu acte în re­gu­lă că noi nu putem fi văzuți, fiind strigoi, adică fantome. Dar niș­te strigoi decenți, respectați, cu­nos­cuți și apreciați în democrația noastră.

Declarăm și susținem că nu am votat decît cei care eram pe listele circumscripțiilor, o singură dată – ceilalți cerînd urna mobilă.

Care a fost greșeala noastră? Că, după ce ne-am exercitat drep­tul constituțional, ne-am oprit la o tombolă cu cîntare, pentru a e­fec­tua cîteva dedicații. Fiindcă am ză­bo­vit la fața locului mai mult decît ne-am propus, ne-au găsit a treia zi procurorii, cu capul pe capota dri­cului, unde ne-au și interogat, se­sizîndu-se din oficiu nu pentru fap­tul că am votat, ci pentru că era prima oară cînd se confruntau cu grup atît de mare de strigoi mah­muri.

Aceasta este măreția Drep­tu­lui: domnu Dragnea nu poate fi con­damnat doar pentru faptul că noi am ținut morțiș să votăm.

Respetele noastre!

Lelia MUNTEANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top