De ce nu toți moldovenii dansează de bucurie pe 28 aprilie

„De astăzi sînt European, nu merg la pomenirea morților, eu­ro­pe­nii nu se duc la cimitir să-și po­me­nească morții”, a anunțat-o solemn un mol­dovean pe soția sa ieri, pe 28 apri­lie, ziua în care în Republica Mol­do­va s-a sărbătorit Paștele Blaji­ni­lor și ziua începînd cu care cetățenii moldoveni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în UE. Pen­tru moldoveni, a fi European nu in­dică o apartenență geografică, poli­ti­că și nici măcar geopolitică, ci este in primul rînd un indiciu al mo­de­r­nității, al civilizației și al bunăs­tă­rii. Tot ceea ce e nou, tot ceea ce e bun este european – dacă spui  „ca­li­tate europeană”, ai spus totul.  Un moldovean care și-a făcut „ev­ro-remont” sau „euro-reparație” – adică reparații după standarde europene, cu termopane, gresie și alte minunății – e un om intrat în rîndul lumii civilizate și care e și demn de invidiat

Cu toate astea, faptul că de ieri moldovenii au devenit „europeni”, așa cum a fost perceput evenimentul de unii, precum domnul mai sus menționat, un pensionar dintr-o mică localitate din nordul țării, nu este resimțit ca o mare sărbătoare de mulți cetățeni moldoveni. Un son­daj al IPP, dat recent publicității, ne arăta că opiniile moldovenilor sînt ri­guros matematic divizate: 50% con­sideră că anularea vizelor este im­por­tantă și tot 50% cred că nu e importantă. Nu vă grăbiți să arun­cați anatema și să strigați: rusofonii și anti-europenii! Lucrurile sînt mai complicate și, ca de obicei, au le­gă­tură cu economia – or, economia ba­te ideologia, fie ea pro-euro­peană sau rusofilă.

Aproximativ 720.000 de mol­do­veni (din mai puțin de 4 milioane populație totală) se aflau în stră­i­nă­tate în decembrie 2010, iar dintre aceștia, cam 285.000 erau absenți pen­tru o perioadă de peste 12 luni, ara­tă studiile OIM. Banii trimiși în țară de moldovenii aflați la muncă în străinătate constituie, în mod constant, peste 20% din PIB, iar în vre­muri bune au atins și ponderea de 36% (pentru comparație și pentru a înțelege importanța fenomenului, remitențele reprezintă în jur de 6% din PIB în România).  Și acum, par­tea interesantă: peste 60%  din cei plecați la muncă în străinătate lu­crea­ză în Rusia și doar  20% în Ita­lia, iar restul, în procente mult mai mici, se află în Portugalia, Franța, Turcia sau Israel. De regulă, per­soa­nele cu venituri mai mici și cu un nivel de calificare mai jos se în­dreaptă către Rusia, în timp ce cei cu pregătire superioară și venituri peste medie tind să plece în  statele UE. Și nu, explicația nu e aceea că, vezi Doamne, avem de-a face cu niș­te inculți iubitori de ruși. Explicația e tot economică: pleca­rea în Rusia presupune o investiție mult mai mică decît migrația în UE, prin ur­ma­re nu toată lumea își permite să plece în UE chiar dacă ar vrea. Ru­sia e o soluție mult mai ieftină, mult mai la îndemînă și aproximativ la fel de atractivă financiar ca mi­gra­ția în UE (salariul mediu al moldoveni­lor ce muncesc în Rusia e de apro­xi­mativ 900 de dolari), ca să nu pu­nem la soco­tea­lă cunoașterea lim­bii, care faci­li­tează enorm găsirea unui loc de muncă.

Or, situația din Rusia a început să se strice brusc și simțitor după summit-ul de la Vilnius din toam­nă. „Nu mai știu ce și cum s-a semnat atunci la Vilnius, tot ce știu e că du­pă povestea aia de la Vilnius, pe ca­re ucrainenii nu au vrut să o sem­ne­ze, rușii au început să-i fugă­reas­că pe moldoveni, atunci a început totul”, povestește Andrei M., un mol­dovean care a lucrat pînă de cu­rînd în construcții la S. Petersburg, unde cîștiga cam 1000 de dolari pe lună și pe care rușii l-au „fugărit”, cum spune el, la finele anului tre­cut. Ca el, pare-se, sînt mulți. „Nu­mai la noi în sat sînt vreo 10. Așa se răzbună rușii, sînt niște măgari, cu cei din Caucaz,  cu care au conflict interetnic, nu au procedat așa. Pe toți nu or să îi alunge ei,  că e nevoie să muncească cineva acolo, dar e slută treaba”, îmi mărturi­seș­te Sergiu T. un tînăr din Chișinău. „Sîntem prea mici ca să ne păstram neutralitatea, dar mai precis sîn­tem prea săraci. Dacă eram bogați, puteam să fim situați și în centrul Moscovei, si nu ne afecta așa tare chestia asta, puteam să intrăm în UE și nu aveau ce ne face rușii”,  con­ti­nuă el.

Asta explică de ce o mișcare cru­cială din punct de vedere geo­po­li­tic nu este chiar o săr­bă­toare totală pentru mol­­do­veanul de rînd. Pen­tru că are un cost. Și ce cîștigă pe de o parte, pierde pe de alta. De­si­gur că mol­doveanul „fugărit” de ruși poa­te să se re-orienteze și să ple­ce în Italia… dar lucrurile nu sînt, nici în privința aceasta, așa simple. Migrația inter­na­țională se sprijină mai întîi de toate pe rețe­lele for­ma­te din acei co­na­țio­nali ca­re au ple­cat deja și care o da­tă sta­biliți în străinătate îi „trag” și pe alții după ei – iar aceste rețele de suport sînt mult mai slabe în țările din UE decît rețelele din Rusia (e fi­resc să fie așa din mo­ment ce peste 60% din­tre moldo­veni muncesc aco­lo). În plus, drep­tul la liberă cir­cu­la­ție nu înseamnă drept de muncă, iar moldovenii știu asta foarte bine – 54% dintre  ei cred, pe bună drep­tate, că anularea regimului de vize nu le va oferi dreptul de a munci în țările UE (sondaj IPP, aprilie 2014).  „Ăștia, europenii, nu sînt ca rușii, poți munci și în Europa la negru, da nu în așa proporții, nu așa ușor ca în Rusia, în sensul că europenii nu sînt atît de corupți și asta le în­gre­unează treaba celor care pleacă la muncă”, explică Sergiu T. Într-a­devăr, doar 13 procente dintre mol­dovenii ce muncesc în Federația Ru­să au încheiat contracte în formă scrisă cu angajatorul – bineînțeles că acest lucru nu e de bine, că acești oameni nu vor avea pensie, asi­gu­rare de sănătate, etc. Bineînțeles că viitorul lor stă sub un mare semn al întrebării… dar din perspectivă strict individuală, alternativa la acest viitor incert e certitudinea sărăciei și a mizeriei în prezent „În plus, nu va fi chiar așa ușor să pleci chiar dacă nu mai avem nevoie de vize,  în continuare va fi nevoie de in­vi­ta­ție, va trebui să faci dovada că ai cîte 50 de euro pe zi pentru fiecare zi de ședere”.

Pentru moldoveanul obișnuit, sărac și fără un loc de mun­că, libera circulație reprezintă un lux, pe care nu toți și-l pot permite.

Victoria STOICIU, analist politic

Citiți textul integral pe www.opiniastudenteasca.ro.

Articol apărut la data de 29 aprilie pe www.contributors.ro