Hai să dăm deget cu mînă

Andrei zîmbeste cu o căldură cu care o fată co­che­tă ar zîmbi la cel mai frumos compliment. Doar că el a primit o laudă pentru orașul natal, pentru Chișinău. „Mulțumesc, mulțumesc mult”, nu mai contenește. Acum lucrează în cercetare în Franța și doar ce a terminat o lucrare despre cît de ușor pot fi clonate cardurile de transport în comun din București. Visează la o Românie care să se întoarcă la frăția pe care n-a putut-o spăla apele Prutului.

Constantin Ispas este fostul decan al Facultății de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice de la Politehnica din București. Acum, acasă pentru el este un cămin de bătrîni de unde își amintește cu drag de drumul pe care l-a făcut în Republica Moldova acum mulți ani. „Soacra mea era din Basarabia și am dus-o eu înapoi acasă în 1969. Ea nu mai fusese acolo din 1942 și nu și-a mai recunoscut surorile. A trecut pur și simplu pe lîngă ele…”, își amintește nostalgic despre o țară că­re­ia istoria a reușit să-i îngroașe hotarul.

Natalia era studentă la Științe Socio-Umane la Universitatea din Chișinău cînd s-a hotărât să-mi fie ghid prin orașul înghețat al unui ianuarie cu adevărat moldovenesc. Și mi-a arătat magazinul Bucuria de pe bulevardul Ștefan cel Mare, m-a plimbat prin parc și a strecurat printre povestiri și visul ei: să ajungă în România măcar o dată.

Vorbim despre Basarabia cu vorbe care s-au în­căr­cat de peiorativ. „Frații noștri de peste Prut” sînt de fapt niște naivi care ne zîmbeau cu multă căldură și ne aruncau caramele rusești de pe geamurile au­to­ca­relor cu care își vindeau marfa prin România, „Uni­rea României cu Basarabia” este o utopie pentru care grupuri de studenți tot strîng de mai bine de un an semnături. Nu mai încape loc în inima noastră pentru o chestiune pe care doar cărțile de istorie o mai în­ca­pe. Am auzit toate teoriile: unirea nu se poate din cauza rușilor din Basarabia, cineva de deasupra noastră nu vrea o unire, parcă ar fi bună o unire că peste Prut sînt vinuri multe și resurse de gestionat. Pasul înainte fă­cut odată cu semnarea pactului de aso­ciere la Re­pu­bli­ca Moldova îl meritau însă și Na­ta­lia, și Andrei și toți cei pe care granițele s-au pus între familii. Nu pot în­să să nu mă întreb dacă atunci cînd Republica Mol­do­va va fi membră cu drepturi depline a UE, cîți ar mai trece prin România în drumul lor spre Europa?

Andreea ARCHIP, reporter TVR