E nevoie de bani pentru profesori, dar aceștia nu pot fi oferiți oricînd, de oricine și oricum

Alocarea unor sume suplimen­tare de bani pentru educație este oricînd binevenită, știut fiind faptul că disponibilizările financiare pen­tru această activitate au fost întotdeauna deficitare, mai ales da­că acestea vizează veniturile ca­drelor didactice care, din punct de vedere simbolic și al cuantumului efectiv, sînt foarte mici. Corpul pro­fesoral are în continuare nevoi și expectanțe ridicate, iar – e fapt știut – prestanța (și) cu cheltuială se ține, noblețea profesiei obligînd la „lucruri” costisitoare precum ce­le pentru informare, formare, îm­brăcăminte, loisir etc. Din pă­cate, mai mult decît alte straturi profesionale, decalajul dintre nive­lul de nevoi și aspirațional, presupus de exercitarea acestui rol, și posibilitățile reale de concretizare este foarte mare, ceea ce conduce la nemulțumiri, frustrații, de­mo­ti­vări evidente.

În ultimii patru ani, au fost derulate o serie de proiecte de tip POSDRU, vizînd formarea și per­fec­țio­na­rea corpului profesoral, iar mulți colegi au beneficiat gratuit de opor­tunități de formare, dezvol­ta­re și cer­tificare în perspectiva dez­vol­tă­rii carierei. Ajutorul a constat fie în oferirea unui suport logistic (calculatoare, softuri – de pildă), fie în gratuitatea parcurgerii unor stagii de formare acreditate. Cu circa zece ani în urmă, chiar ministerul de resort a susținut financiar, prin alo­cări bugetare speciale, sta­gii de perfecționare oferite de centre de formare, în special uni­ver­si­tăți.

Programe de sprijin pentru profesori au fost și vor mai fi. Ac­tua­lul anunț, legat de „oferirea” contravalorii în lei a 150 de euro conduce la o singură interpretare, legată de contextul ivirii lui: campania prezidențială. A instrumentaliza astfel de oportunități și a le „confisca” sau „anexa” la strategiile de campanie politică mi se pare o gesticulație care nu poate stîrni decît perplexitate într-o societate ca­re se vrea a fi democratică. Spu­nem acest lucru din următoarele mo­tive:

Astfel de oportunități nu trebuie interpretate ca fiind niște da­ruri, ci niște obligații pe care le au cei care diriguiesc sistemul na­țional de instruire. E în firea lu­cru­rilor ca sistemul însuși să activeze pîrghii specifice de creștere și ga­rantare a calității actului didactic, prin punerea la dispoziție a unor resurse ce vizează per­fec­țio­na­rea permanentă a corpului profe­soral;

Sorgintea acestei gratificații nu este evanescentă (nu „cade din cer”), ci este dată de bani co-ge­nerați atît la nivel european, cît la nivelul bugetului național (mai întîi, pînă la aprobarea cererii de rambursare), local, instituțional (adică bani de-ai noștri – prin taxe, impozite, venituri proprii);

Instanța care „ajută” nu trebu­ie „personalizată”, adică nu trebuie atribuită unor instituții sau persoane anume (guvernul, prim-ministrul), ci este legată de pîrghii cît se poate de identificabile – și, teoretic, neutrale ideologic – de ordin tehnic, comunitar, social;

Uzanța acestui ajutor nu este unul strict personal, voluntarist, aleatoriu (așa cum metodologia și „clarificările” aduse acesteia su­ge­rea­ză în mod eronat), ci este dirijat dinainte către obiectivele specifice proiectului. Profesorii nu vor fi li­beri să facă ce vor cu banii (să cum­pere cele trebuincioase copii­lor lor, să meargă la munte…), ci îi vor consuma într-un sens anume legat de constrîngerile scopurilor programului invocat (birocrația acestor tipuri de proiecte obligă și la o formă de decont și control deosebit de strictă: livrabile, probe ale formărilor, rapoarte într-un for­mat incert , inexistente în acest moment și care vor fi definite pes­te cîteva luni etc.);

Am nevoie de perfecționare, iar acest lucru îl fac zi de zi, prin efort propriu și, cînd e cazul, pe banii mei. Iar de votat, voi face asta cum îmi dictează conștiința, așa cum, sînt aproape sigur, vor proceda și sutele de mii de colegi profesori, fie că semnează sau nu acele hîrtii

Din punct de vedere procedural, accederea la suma invocată du­rea­ză și presupune mai multe etape de identificare, structurare (unde este analiza de nevoi?), validare, gratificare a grupului-țință, așa încît e foarte posibil ca supra-normarea să conducă la scurt­cir­cu­i­tări ulterioare ce sînt „ascunse” în momentul anunțării acestei „binefaceri” (a propos: mă întreb, cît poate fi de credibil un program de formare în care publicul-țintă îl constituie întreg personalul didactic din învățămîntul național,preuniversitar și universitar?!… sau cum pot fi aduse la un numitor comun cursuri sau stagii de for­mare, atît de variate și diverse, dar care costă taman 700 de lei, nici mai mult, nici mai puțin?);

Mi se pare că se re-editează, prin acest „program”, acea ges­ti­cu­lație, specifică spațiului nostru, prin care ni se vînd „gogoși” sau sîntem momiți să alergăm după vrabia din gard, văzînd că cea din mînă e destul de pipernicită și sla­bă…;

În fine, cei care s-au gîndit la această „stratagemă” nu iau în calcul următorul fapt: că profesorii, indiferent de nivelul salariilor, au onorabilitatea lor; chiar dacă ne lipsește una-alta, conștiința noas­tră nu poate fi cumpărată; s-ar pu­tea ca scopul preconizat (în ipo­te­za – plauzibilă – că ar fi fost așa ceva) să nu conteze sau să se transforme în cu totul alt comportament din partea dascălilor; este pă­cat că, în viziunea unora, profesorimea este vizată ca o simplă masă de manevră.

PS. Chiar cînd scriu aceste rînduri, recepționez de la facultate un e-mail (mai precis, vineri, 14 no­iem­brie 2014, orele 10:08am), prin care sînt înștiințat să merg să semnez nu știu ce listă în vederea pri­mirii acestor bani. Voi merge și voi semna că nu doresc acea sumă (e nevoie și de așa ceva, se pare), neștiind condițiile și pentru ce anume pot beneficia de acei bani. Am nevoie de perfecționare, iar acest lucru îl fac zi de zi, prin efort propriu și, cînd e cazul, pe banii mei. Iar de votat, voi face asta cum îmi dictează conștiința, așa cum, sînt aproape sigur, vor proceda și sutele de mii de colegi profesori, fie că semnează sau nu acele hîrtii…

de prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ