Greva, Statul si privatul

De citiva ani, grevele au cam lipsit din peisajul romanesc. Probabil ca si asta se explica prin faptul ca am avut crestere economica, asa cum ni se repeta tot timpul de catre guvernanti, astfel incit Romania parea un fel de paradis al cistigurilor tot mai mari, care veneau cumva de la sine si pe termen nelimitat. Doar amenintarea cu greva din partea profesorilor venea, ca un ritual, insotita de anuntul cu “inghetarea anului scolar”, ca sa se sperie Guvernul si sa mareasca salariile acestei categorii cam oropsite a societatii romanesti.

Liderii sindicali redevin personalitati publice

Acum, situatiunea pare mai complicata. E criza. Nu mai e vorba de a negocia niscaiva procente in plus la salariu, ci de concedieri masive ori de disparitia unor firme cu totul. Deunazi, de exemplu, patronatul din constructii anunta ca, daca nu se relanseaza activitatea de creditare, doua treimi dintre angajatii din domeniu vor fi concediati. (Ma rog, la noi se spune, din pudibonderie, “disponibilizati”, dar cuvintul suna lemnos si prosteste…). Deocamdata, Romania sta bine in raport cu alte tari: n-avem banci in faliment ori nationalizate (ca SUA ori Marea Britanie), n-am intrat in incapacitate de plata ca Ungaria, industria auto nu se pregateste sa traga obloanele.

Dar vorbim mult despre criza si s-a creat, in opinia publica, sentimentul confuz ca ne asteapta vremuri grele. Guvernul toaca, de citeva luni, maruntisuri (eliminarea unor sporuri, oarecari modificari de TVA si impozite etc.), iar premierul Emil Boc tinde sa faca opera vietii sale din eliminarea cumulului salariu-pensie- o problema obsedanta pentru domnia sa, desi n-ar aduce la buget decit o economie nesemnificativa.

In acest context, liderii sindicali – cei pe care ii stim de-o tranzitie intreaga, mai stabili pe posturi decit oricine in tara asta – redevin personaje publice si se straduiesc sa-si justifice leafa anuntind greve peste greve. Dar ele sint orientate mai degraba impotriva guvernului decit a patronilor. Sindicalistul roman se lupta in continuare cu Statul, desi peste 70% din PIB este produs de firmele private. Cei mai vocali sint liderii sindicatelor din invatamint si din administratia publica, nu – de pilda – din constructii ori din industria auto, desi acestea din urma sint domenii unde riscul concedierilor e foarte mare, in timp ce din invatamint nu va fi nimeni dat afara, iar in administratia publica cei dati afara pe usa vor reintra pe fereastra (pe alte posturi, la alte institutii etc.). Iar temele zbaterilor si dezbaterilor sindicale sint, in ultima vreme, sporurile: adica acele perfide inventii ale aparatului de Stat care maresc veniturile functionarului, lasindu-i, pe hirtie, salariul mic (ca sa se poata plinge de el, desigur). Iar sporurile se dau dupa tot felul de criterii in care inventivitatea romaneasca s-a intrecut pe sine. Nu sint decit privilegii nacocite de nepasarea cu care se cheltuie, la noi, banul public.

“Guvernul se va pierde in negocieri meschine de procente”

Asa incit grevele care se anunta si revigorarea aparitiilor la TV ale domnilor Bogdan Hossu, Dumitru Costin si ale altor clasici in viata ai sindicalismului romanesc nu vor fi, cred, altceva decit zgomotele de fond ale crizei. Patronatele vor concedia citi oameni cred de cuviinta pentru a-si redresa afacerile, fara mari opozitii sindicale (pentru ca in multe domenii de activitate si in multe firme private nici nu exista sindicate), iar liderii sindicali se vor certa cu Guvernul ca “nu da”. La rindul lui, Guvernul se va pierde in negocieri meschine de procente, de “zero-virgula-ceva-la-suta”, si pina la urma se va bate palma.

Ceea ce cred ca nu e rau deloc. Nu mi-ar placea ca Romania sa devina, ca Franta si Italia, o tara unde grevele sint un scop in sine, un hobby national si un ritual amplu, spectaculos, cu decoruri, costume si muzica de fundal, cu iesiri fastuoase in strada, dar fara rost si eficienta.

Mircea VASILESCU