Impostura academică, demascată doar cu „instituții de forță”

Amendamentul inițiat de fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, po­trivit căruia suspiciunile de plagiat ar trebui analizate de universitățile care au acordat res­pec­tivul titlu, a fost declarat neconstituțional de CCR. Inițiativa parlamentară fusese una pur politică, dictată de interese personale, și urmărea păstrarea deciziei în privința fra­udelor academice la nivelul unor instituții de învățământ nereformate, devenite fabrici de titluri doctorale.

Existau motive evidente și de bun simț pentru ca analiza suspiciunilor de plagiat să rămână la o instituție independentă precum Consiliului Național de Atestare a Titlurilor (CNATDCU) care, vara aceasta, a consfințit impostura academică în cazul Victor Ponta și Gabriel Oprea. Spre exemplu, Univ­er­si­ta­tea de Apărare „Carol I”, a propus menținerea titlului de doctor în cazul fostului ministru al Apărării, Petre Tobă. CNATDCU a res­pins acest verdict, punând universitatea într-o pos­tură extrem de neplăcută. Aceeași instituție a recomandat menținerea titlului de doctor în cazul primarului orașului Voluntari, Flo­ren­tin Pandele, deși acesta a obținut cea mai înaltă distincție academică în timpul mandatului de edil. Chiar și numai acest aspect – de a fi doctorand și în același timp să ai o slujbă cu normă întreagă – ar trebui să ridice uriașe semne de întrebare a­­­supra gradului de implicare în elaborarea lu­cră­rii. Un doctorand este obligat la parcurgerea unor etape metodologice, de cercetare serioasă, cunoașterea mai multor limbi străine, familiarizarea cu texte din autori străini, parcurgerea unei bibliografii de specialitate de zeci de cărți și sute de articole, lectură com­pa­ra­tă. Cum să poți face asta în timp ce conduci un oraș cu zeci de mii de locuitori sau când con­duci un minister?

Imediat după ce revista „Nature” a semnalizat plagiatul fostului premier, Fa­cul­ta­tea de Drept a Universității București a­nun­țat că nu va analiza aceste acuzații. Lu­cru­rile s-au deblocat abia după ce decanul Fa­cul­tății, Flavius Baias, a amenințat cu de­mi­sia.

Un alt exemplu care arată că școlile doctorale nu au capacitatea de a reacționa profesionist și onest în cazul acuzațiilor de plagiat este reflectat de cazul Codruța Kovesi. Somată să prezinte un punct de vedere, Uni­versitatea de Vest din Timișoara – unde șefa DNA a obținut titlul de doctor – nu a putut nici măcar să constituie o comisie validă de analiză. „S-au făcut toate demersurile legale în vederea constituirii unei comisii de spe­cia­lişti în Drept penal, conferenţiari sau profesori universitari, coordonatori de docto­rat, care ar fi putut să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat menţionată mai sus. În urma acestor demersuri, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT a constatat că nu s-au întrunit condițiile de a forma o comisie de specialiști, care ar putea să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat”, au spus reprezentanții uni­ver­si­tă­ții. Astfel analiza tezei de doctorat a fost realizată de o comisie condusă de un profesor de psihologie. Iar relevanța verdictului – 4,9% din teză pare să nu întrunească nor­mele academice – a fost, tocmai din lipsa de competență a comisiei, aruncat în derizoriu.

Exemplele de mai sus arată că, la nivelul școlilor doctorale din universități, prieteniile și influențele pe baza cărora s-au acordat o serie de titluri de doctor rezistă. Verdictele neconcludente sau vădit eronate date atunci când au analizat acuzațiile de plagiat au pu­tut fi folosite în spațiul public ca arme po­li­ti­ce. Este foarte posibil ca următorul Par­la­ment să încerce, din nou, întoarcerea analizei doctoratelor la universitățile care au acordat această distincție.

Text de Petre BĂDICĂ, jurnalist România Liberă