În dulcele grai al politicienilor

Pe 5 decembrie, am simțit cum Moldova se apropie cu încă un pas de România. Decizia Curții Constiționale din Chișinău a înflorit toate podurile de flori care s-au pus vreodată de-a lungul Prutului, iar entuziaștii deja vor ca-n 2018 (un secol de la Unirea din 1918) să împărțim și aceeași țară.

Recunoașterea limbii române ca limbă oficială nu este decît dovada însușirii unui adevăr științific și istoric. Lucru care a avut nevoie de mult curaj, pentru că în fostele state comuniste, adevărul se scria în manualele de propagandă și nu în cele de istorie. Dar să iei decizia Curții Constituționale drept o bună premisă pentru a porni procesul de unificare, ar fi o greșeală colosală. Sînt destule țări care au aceeași limbă, împart o bună parte din istorie și nici vorbă să-și unească și granițele.

Apoi, nici să nu ne gîndim la comparația cu Republica Democrată Germană, care s-a unit cu Germania Federală în 1990. Pentru ei, Zidul Berlinului era o grămadă de cărămizi, tencuite de sovietici, pe spinarea puterilor occidentale. Pentru noi, Prutul a fost zidul construit de comuniști pe care nu prea am știut cum să-l demolăm sau să trecem peste.

Oricît de romantic este acest proiect, o unire în secolul al XXI-lea nu înseamnă o rezoluție comună adoptată în parlamentele celor două țări.

Nu înseamnă nici adunări publice de zeci de mii de oameni în piețele marilor orașe. Pasiunea nu mai poate ține locul proiectelor pe termen îndelungat, iar în această situație nu vorbim de alianțe pe care să le rupem atunci cînd ne supărăm pe partenerii noștri.

Mă îndoiesc că instituțiile de la București sînt în stare să asculte.

Apoi, București trebuie să-și scoată din cap imaginea Moldovei – ruda amărîtă care se reîntoarce la familia ei. Moldova este un stat de sine stătător cu propriile ambiții, economie și propria ei identitate. Nu ne putem aștepta ca ea să se unească necondiționat cu noi, acceptînd tot ce-i propunem.

Mă îndoiesc că instituțiile de la București sînt în stare să asculte cerințele conducătorilor de la Chișinău. Dacă s-ar uni țările, ar trebui creat un model de guvernare diferit, care să reflecte noua realitatea și nu doar să adăugăm în Parlament cîteva scaune în plus, pentru noile circumscripții electorale. Momentan, în România, politicienii au uitat unde au lăsat contractele de la Bechtel și cred că țara se conduce prin declarațiile de seară ale premierului și președintelui. Trebuie să-i învățăm și pe ai noștri să vorbească aceeași limbă.

George GURESCU, redactor TVR