Insula întrebărilor
Cap în cap 27 martie 2013 Niciun comentariu la Insula întrebărilor 1Planul de salvare a Ciprului, care prevedea impozitarea a tot ce mișcă în băncile micii republici, a lăsat tuturor un gust foarte amar. Și pe bună dreptate. Dacă și marile depozite rusești și micile depozite cipriote urmau să fie taxate – e drept, diferit – a părut că pentru Leviathanul birocratic de la Bruxelles (sau Berlin) nimic nu mai contează decît obiectivele generale ale macrostabilității iar cetățenii – ce cuvînt fără sens – pot fi victime colaterale. Mai mult decît atît, dacă ciproții nu contează cu economiile lor, de ce ar aconta italienii, portughezii și spaniolii, de vreme ce nici băncile lor nu se simt deloc bine? Chiar dacă planul s-a schimbat, senzația aceasta de abuz al suprastatului european asupra semicetățenilor lui rămîne. Și atunci întrebarea este cum s-a ajuns la această idee, și ce se întîmplă cu principiile europene?
Dar cine vrea să pună doar această întrebare, vede doar o față a lucrurilor. Întrebarea de mai sus nu este singura. Mai e nevoie de una, foarte scurtă: cine trebuie să plătească datoriile atunci cînd acestea apar, ba chiar te copleșesc? De vreme ce există o singură monedă, solidaritatea celor 17 state euroizate este implicită? Ruptura fundamentală în zona euro apare prin răspunsul la această întrebare. Datornicii, grecii și ciprioții mai ales, spun că da, datoriile fiecăruia se plătesc de toți. Germanii nu doar spun ci și acționează în sens contrar. Așadar, cine să plătească pentru supraîndatorarea statului și a băncilor locale? Solidaritatea nu este scoasă din joc, de vreme ce împrumuturile – fie cele grecești, fie cel cipriot – sînt acordate de zona euro mai sănătoasă pentru evitarea unui risc sistemic, dar pentru statele și sistemele bancare cu probleme, lucrurile nu pot rămîne fără consecințe.
Și pentru a reveni în Cipru, nu poți să ajungi cu toate băncile șubrezite iar economia ta să se bazeze pe servicii financiare impozitate preferențial, iar această zonă a economiei să fie de șapte ori mai mare decît tot ce mai mișcă în restul insulei și să ceri alți bani! Bun, atunci apare o altă întrebare. Cum pot concura zonele perferice ale UE cu nucleul german? Ciprioții nu vor reuși prea curînd să-i concureze pe nemți în concepția și producția de BMW, așa că doar cu plajele lor și ulei de măsline nu vor reuși să se aproprie de zonele mai dezvoltate. Fondurile europene bine chibzuite și utilizate, spun nemții, sînt ajutorul dat pentru o convergență, dar contribuția lor, deși reală, este limitată.
Dacă Europa vrea să-și păstreze coerența trebuie să răspundă mai întîi la această ultimă întrebare. Cum se obține așadar convergența și pentru zonele mai puțin germane? Apoi, sigur, fiecare trebuie să-și cam plătească datoriile pe cont propriu. Pentru ca în final nimeni să nu mai îndrăznească să nu mai respecte drepturile pe care fiecare le are atunci cînd apelează la servicii bancare garantate. Doar răspunzînd la toate cele trei întrebari, la Bruxelles, Berlin și Nicosia concomitent, Cipru poate redeveni insula frumuseții iar Uniunea Europeană, o federație a cetățenilor.
Dan SUCIU
Adaugă un comentariu