Jordia europeană n-ajunge pînă-n România

Supranumit și „soluția nucleară”, Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene (UE) reprezintă o modalitate prin care poate fi condamnată și sancționată public încălcarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor UE de către un stat membru. Articolul a fost introdus pentru a putea fi controlate tendințele autocratice sau xenofobe ale unui lider sau guvern și cuprinde cea mai gravă sancțiune ce poate fi impusă împotriva unui stat membru – suspendarea dreptului la vot în organismele UE. Ca urmare a modificărilor aduse legilor justiției, România poate fi a treia țară amenințată de Articolul 7 în ultimii trei ani, după Polonia și Ungaria.

Articolul 7 prevede două modalități de pedepsire a statului care încalcă drepturile cetățenilor UE. Prima funcționează ca un mecanism de prevenție a viitoarelor încălcări și se aplică la încălcările cu risc scăzut de a se mai repeta după sancționare. Astfel, semnalarea unei nereguli poate fi raportată fie de Parlamentul European, fie de Comisia Europeană, fie de o treime din țările membre, exclusă fiind țara acuzată.

În urma acuzației, țara-țintă își va apăra acțiunile în fața Consiliului Uniunii Europene, care poate face recomandări pentru rezolvarea situației, ce vor fi trimise pentru aprobare în Parlamentul European. Aprobarea se va face doar dacă două treimi dintre parlamentari vor fi de acord. Consiliul UE va decide printr-o majoritate de patru cincimi dacă există riscul ca țara acuzată să afecteze unitatea blocului european. Indiferent de rezultatul votului, Consiliul va verifica periodic situația politică din țara vizată.

În cazul în care se încalcă în mod repetat drepturile garantate de UE, propunerea de a fi aplicate sancțiuni poate fi făcută doar de Comisia Europeană sau de o treime din țările membre. Statul acuzat își va prezenta, de data aceasta, doar observațiile cu privire la problemele semnalate , iar Parlamentul European va trebui să voteze în consecință, o majoritate de două treimi fiind necesară pentru ca procesul să meargă mai departe în Consiliul UE. Odată ajunsă situația la Consiliu, este necesar votul unanim (țara acuzată este exclusă din acest vot, de aceea poate fi unanim) pentru a putea fi aplicate sancțiunile.

O majoritate de 55% din țările UE, reprezentînd 65% din populația totală a UE, poate suspenda drepturile statului vinovat, inclusiv dreptul la vot în deciziile UE. Însă chiar și fără drept de vot statul pedepsit va continua să respecte prevederile și legile Tratatului UE.

În 2016, Guvernul Poloniei a fost reclamat de către Comisia Europeană pentru încălcarea principiului separării puterilor în stat, iar pe 20 decembrie 2017 a fost declanșată prima procedură a Articolului 7 ca răspuns la modificările aduse legilor justiției. Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, declara atunci că „există un risc serios de încălcare a legislației justiției”. Pe 12 septembrie 2018, Parlamentul European a votat pentru a aplica Articolul 7 și împotriva Ungariei, însă prim-ministrul Viktor Orban a fost susținut de către conservatorii britanici în moțiunea de cenzură din Parlamentul European.

În urma modificărilor aduse legilor justiției de către Guvernul PSD, România a devenit ținta principală a unei noi activări a Articolului 7. Inițial, Frans Timmermans a redactat o scrisoare pe 10 mai 2019 adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și lui Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, în care avertiza că modificările aduse justiției vor aduce țara în situația Poloniei. Însă acum cîteva zile Frans Timmermans a anunțat că România nu mai reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și asupra integrității legilor Uniunii Europene.