Lucian Dîrdală: Demolarea nu încetează niciodată, dar de acum înainte e nevoie și de construcție

V-au surprins rezultatele alegerilor eu­­ro­parlamentare sau au confirmat niș­te așteptări?

În mare măsură prognozele ne ofereau posibilitatea de a gîndi cîte o bandă electorală pentru fiecare par­tid. Ordinea partidelor și scorul lor, cu variații în acea bandă, nu m-au surprins. Există, însă, excepții, cum ar fi scorul foarte bun al candidatu­lui independent Mircea Diaconu.

Spuneați înainte de alegeri că era de așteptat ca electoratul partidelor eu­ro­sceptice, la nivelul întregii uniuni, să se mobilizeze, ceea ce s-a și în­tîm­plat, chiar dacă respectivele formațiuni sînt încă forțe marginale în Parlament. Ce spune totuși actuala formulă a Par­la­mentului European despre Uniune, des­pre așteptările acestui electorat?

Am asistat, ca de obicei, și la un vot de blam împotriva guvernelor na­ționale. Nu s-a întîmplat acest lu­cru în România, dar a fost cazul multor țări europene. Am fost mar­torii unei mobilizări a electoratului eurosceptic care a adus pe primele locuri sau chiar pe primul loc aces­te partide. Făcînd diferența între eu­roscepticii anti-democrați (neo­fas­ciști sau de altă factură) și eu­ro­scep­ticii care nu încalcă principiile democratice, aș spune că și unii și alții au reușit să mobilizeze o serie de cetățeni care înainte respingeau Uniunea Europeană prin absență, iar acum au ajuns să o respingă prin vot explicit.

În cazul României s-a ajuns din nou la discuția despre reunificarea drep­tei ca necesitate. Ar fi totuși ea ca­pabilă, în forma unei alianțe sau co­a­li­ții PNL-PDL, să țină piept PSD-ului?

Dreapta românească pare a fi pluralistă, în sensul imposibilității unirii sub un singur steag. Vor exis­ta, probabil, cel puțin două. Ali­anța PNL-PDL va fi probabil polul principal. Rămîne de văzut dacă se va ajunge la fuziune. Cred însă că nici atunci nu se va putea îndeplini ambiția de a se crea un partid atît de integrator cum este PSD în zona de stînga. Totuși, o astfel de ali­an­ță, posibil concretizată printr-o fu­ziu­ne, ar fi un exemplu și un sti­mu­lent și pentru partidele mai mici în ve­derea asocierii. Cel mai probabil, în­să, la alegerile prezidențiale nu vom avea un candidat unic al zonei de centru-dreapta, forțele respective ur­mînd a se coaliza, eventual, în turul secund.

Au zdruncinat rezultatele eu­ro­par­­lamentarelor capacitatea partidelor de-a propune cu hotărîre candidați pen­­tru prezidențiale?

Nu cred că au schimbat capacitatea lor de a propune candidaturi. Au zdruncinat, însă, candidaturile existente. Și mă refer aici și la Crin Antonescu și la Mihai Răzvan Un­gu­reanu, chiar și la Cătălin Pre­do­iu. S-a transmis un semnal că e nevoie de altceva. Mai departe, cel de-al doi­lea pas ar trebui abordat cu calm de către partide, nu mai sînt șocuri ca­re să le stimuleze. Căutarea can­di­da­tului sau a candidaților abia acum începe. Anticiparea mea este că Par­tidul Mișcarea Populară, sin­gur sau alături de alte formațiuni,   va avea un candidat, iar PNL și PDL vor pro­pune un altul.

Este destul de tîrziu, totuși, să aș­tep­tăm acum, în luna iunie, can­di­da­tu­rile.

Da, dar dacă gradul de notorie­tate este suficient de mare, intrarea în cursă pe ultima sută de metri poate reprezenta un avantaj. A fost cazul lui Traian Băsescu în 2004, după ce avusese un parcurs similar și în 2000 cînd a cîștigat primăria capitalei. În cazul PNL-PDL, spre exemplu, Klaus Iohannis este un po­tențial candidat. Gradul lui de no­torietate e destul de mare, astfel încît rămînerea pe tușă, cel puțin din punct de vedere formal, pînă în ultimul moment, ar putea să-l protejeze de unele atacuri – desigur, nu de toate.

Putem interpreta  rezultatele de acum, din mai, ca o previziune de echilibru, de egalitate între o dreaptă unificată și PSD la alegerile pre­zidențiale, din toamnă?

Într-o anumită măsură, da. În turul doi, cînd cea mai mare parte, dacă nu cumva întreaga dreaptă se va reuni în jurul unui candidat, sco­rul va fi, foarte probabil, unul echilibrat. Nu se știe cine va cîștiga, dar va exista acest echilibru, con­fir­mînd ideea că PSD și dreapta au ba­zine electorale relativ egale – o ob­servație ce capătă sens după destrămarea USL.

Credeți că va face vreuna din părți un gest mai strident pentru a rupe acest echilibru?

Cred că acum discuția se duce spre capacitatea prezidențială a can­didaților, spre capacitatea lor de a asigura o bună guvernare. Spre exemplu, alegerea unui pre­șe­dinte de centru-dreapta nu ar duce în mod obligatoriu la plecarea gu­vernului de centru-stînga a lui Victor Ponta sau la destrămarea aces­tei majorități. Ar fi nevoie de alte mișcări parlamentare pentru ca forțele de dreapta să preia și gu­ver­narea. Pe de altă parte, can­di­da­tul PSD cu siguranță va căuta să mear­gă pe ideea continuității și să lege anumite succese ale guver­nă­rii de figura candidatului. De­mo­la­rea nu încetează niciodată, dar de acum înainte e nevoie și de cons­truc­ție. Alegerile prezidențiale tre­bu­ie cîștigate, nu ajunge să aștepți să piardă celălalt.