Mistificarea Kӧln-ului ar putea însemna vize

Se spune că o ştire nu mai poate fi prinsă din urmă. Şi că ar trebui să stai de vorbă cu fiecare dintre cei care au văzut-o sau au ci­ti­t-o ca să mai poţi corecta ceva. Iar ştirea din 1 ianuarie, cînd întreaga lume a aflat de ata­curile, violurile şi tîlhăriile „refugiaţilor” din Kӧln, cu atît mai puţin poate fi rescrisă. Cu atît mai puţin, atîta vreme cît faptele chiar au existat, iar ele au speriat nu numai Ger­mania, ci şi Europa.

De aici încolo, ar trebui să facem însă e­fortul de a vedea această ştire din toate un­ghiurile ei. Mai ales că retorica din jurul a­cestei întîmplări îngrozitoare este de natură să schimbe Europa aşa cum o ştim. Este de natură să ridice noi garduri, să repună în funcţiune graniţe şi apoi să cureţe Europa de alogeni. Şi atunci va trebui să vedem ce urmează să ni se în­tîmple nouă.

De altfel, Kӧlnul are o problemă de in­fracţionalitate uriaşă. Nu mai puţin de 12.000 de infracţiuni în fiecare an, un număr aproape dublu faţă de anul 2007. Această chestiune este una pe care Poliţia germană nu o mai poate stăpîni. Aşadar, faptele e­xis­tă, dar în privinţa autorilor se face o confu­zie voită.

Confuzia pleacă chiar din Germania, nu este musai una românească. Dreapta ex­tre­mă din Germania deja a cerut măsuri îm­potriva imigranţilor. Şi chiar voci din C.D.U. (partidul de guvernămînt) îi spun doamnei Merkel că trebuie să meargă mai departe în chestiunea imigranţilor. Întîi ar fi vorba de regîndire a sistemului social, dar sînt din ce în ce mai dese vocile care vorbesc de nevoia graniţelor, controalelor şi gardurilor.
De fapt, centrul problemei s-a schimbat. Măcar trei copii au murit în ultimele ore în bărcile care vin din Turcia, dar o împrejura­re ca asta nu mai face ştiri demult.

În schimb, după zeci de ani de liberă trecere, Danemarca şi Suedia au ajuns să-şi controleze cetăţenii care le trec graniţele, mulţi dintre ei lucrători în statul vecin. Iar controalele dintre Danemarca şi Germania au devenit o banalitate.

Iar aici este lucrul la care trebuie să fim noi atenţi. Retorica antirefugiaţi pare mai pu­ternică decît soluţiile reale la această criză. Iar ea va duce la cîteva lucruri simple: gra­niţe, garduri, controale, încetinirea fluxuri­lor de imigranţi.

Pas cu pas, retorica antirefugiaţi, va de­veni una anti-imigraţie. Să nu vă mire dacă Schengen nu va mai exista, să nu vă mire suplimentarea măsurilor de securitate şi să nu vă mire dacă cineva va cere vize. Şi unde o să fim noi atunci? De care parte a gardului o să ne plasăm? O să vă placă dacă România o să rămînă în afară şi tratată la un loc cu refugiaţii?

Deocamdată, mi-e clar că la Bucureşti nu avem o voce sau o gîndire care să vadă acest pericol. Dimpotrivă, România se în­scrie vîrtos în corul radicalilor. Guvernul şi Preşedinţia au acceptat cu jumătate de gură şi jumătate de măsură cotele de refugiaţi. Nu ştim dacă a ajuns vreunul aici şi nici cum vor fi selectaţi. PSD nu are o opinie în chestiune, darămite una care să ţină de stînga europeană. De altfel, spaţiul public ro­mânesc pare dominat de retorica împotriva refugiaţilor. Şi mi-e teamă că, dacă dincolo de spaime nu găsim o soluţie comună, con­cretă şi coerentă, o să facem din nou coadă pe la ambasade.

Text scris de Cătălin Striblea pentru Adevărul