PDL a murit! Trăiască Mișcarea Populară?

Veți fi sesizat desigur nota ironică din titlu. Sigur că PDL există în conti­nua­re; totuși merită să ne întrebăm dacă este viu cu adevărat sau măcar care este speranța lui de viață, pentru că, optînd pen­tru o revenire la FSN sub conducerea lui Vasile Blaga, PDL a ales să nu mai fie un agent al reformei și al schimbării, ci un partid resentimentar și închis. Nici personalitatea actualului său lider nu poa­te fi atrăgătoare pentru oamenii cu min­tea deschisă, cu aspirații europene sau intelectuale sau cu convingeri re­for­mis­te. Dacă privim lucid dincolo de zar­va creată de televiziunile mogulilor afi­liați la USL în jurul Elenei Udrea și a despărțirii președintelui Traian Băsescu de PDL, ar trebui să vedem personalita­tea grosieră și brutală a lui Vasile Blaga și modul extrem de dubios în care a cîș­ti­gat alegerile din primul tur, căci nu pu­tem să nu fim suspicioși față de o echipă care refuză să rezolve contestația adversarului înainte de a se declara învingător.

Nici nu mai vorbim de discursul agresiv și aproape mitocănesc al președintelui PDL la finalul Convenției naționale, dis­curs care ar trebui citat ca exemplu de comportament politic primitiv în toate cur­surile de politică. Agresivi, resentimen­tari și anti-reformiști, așa se definesc acum PDL-iștii majoritari, iar faptul că reformiștii Monicăi Macovei au fost prac­­tic respinși de partid ne dă măsura des­chiderii PDL față de criteriile de in­te­gritate și față de statul de drept și efortu­ri­­le de combatere a corupției.

A doua mare problemă a acestui partid este că singurul adversar al lui Vasile Blaga a fost Elena Udrea, o personalita­te care și-a dorit întotdeauna să ardă eta­pele și să ajungă în vîrf pe scurtătură, nu pe calea firească. După dezastrul pe care l-a provocat în București la ale­ge­ri­le locale, după nefericita alianță cu Po­pes­cu-Piedone, care i-a întors frumușel spatele și a revenit în PC, de unde de fapt nici nu plecase, și după ce a promovat gașca de trădători numită UNPR mai ac­tiv decît propriul partid, doamna Udrea ar fi trebuit să-și reconstruiască de la zero cariera politică, propunînd și realizînd mai întîi niște proiecte și abia după ce le-ar fi dus la bun sfîrșit ar fi trebuit să ridice pretenții la conducerea partidului. Așa însă din discursul ei politic nu re­ți­nem decît abandonarea (probabil temporară) a poșetelor de marcă, fetișizarea criteriului de vîrstă – generația de 30-40 de ani – și absența unor valori autentice. Cam puțin ca să pretinzi să fii liderul opo­ziției… Nici cu discursul lui Vasile Blaga, concentrat pe reînvierea spiritului de castă al FSN și pe vilificarea, fie și implicită, a lui Traian Băsescu, nu va ajunge PDL prea departe, căci oamenii dinafara partidului, de care politicienilor nu prea le pasă, știu deja că nu mai au nevoie de el.

În ceea ce-l privește pe președintele Băsescu, despărțirea lui de PDL era deja un fapt împlinit prin voința PDL, iar Convenția din 23 martie nu a fost decît momentul final al acestui divorț. Faptul că a făcut anunțul despărțirii într-un mod neinspirat dă măsura distanțării de realitate a celui care a fost odată un foarte bun comunicator, iar lan­sa­rea Miș­cării Po­pu­lare la furie, prin intermediul u­nor consi­lieri preziden­țiali lipsiți de ca­rismă și de priză la public, nu anun­ță un viitor stră­lu­cit pentru acest proiect po­li­tic. Principalul defect al Miș­că­rii Populare este însă în o­pi­nia mea faptul că este impusă de sus în jos și nu are nici o le­gă­tu­ră cu preocu­pă­ri­le, te­me­ri­le și aspirațiile electo­ra­tului. În al doilea rînd, nici promotorii săi nu par con­vinși de principiile fundamentale enunțate. Nu ar trebui să ne mi­răm: cum să fie con­vin­gă­tor discursul de dreap­­ta de împrumut afișat în pri­pă de un politician for­mat și definit de valori­le stîngii, cum este Cris­tian Diaco­nes­cu, ori­cît ar fi omul de ono­­ra­bil? În ceea ce-l pri­veș­te pe Se­bas­ti­an Lăzăroiu, nu știu să fi con­vins vreodată pe cineva dinafara coteriei po­litice care gravitează as­tăzi în jurul Cotrocenilor.

Să nu speculăm prea mult însă pe tema viitorului MP. Important astăzi este că nu avem un partid de dreapta autentic și valo­ros și că nici nu avem șanse să-l avem prea curînd. Nu este o perspectivă optimistă, dar sco­pul meu este promovarea nu a optimismului, ci a realismului.

Rodica CULCER