Pe sub tei

Ultimele două săptămîni au re­adus în prim planul dezbaterii pu­blice problema încă neso­lu­ţionată a teilor. În general a copacilor, a spa­ţiului verde şi a aerului curat. În pli­nă campanie electorală, prima­rul Gheorghe Nichita a părut dispus să-şi taie singur craca politică de sub picioare apărînd cu dîrzenie o de­ci­zie controversată. Aceea a mar­că­rii a 500 de copaci din cele două par­curi ale Copoului. Societatea civilă a Iaşului, atîta cît este, a sărit efectiv în aer. Episodul de anul trecut al tăierii teilor de pe Ştefan cel Mare încă nu a fost uitat. Iar orice ar spu­ne Nichita despre tei sau orice alt copac, este suspect ab initio. Oricît ar spune că nu se doreşte tăierea vreunui copac, cu atît mai puţin a 500, el nu va fi crezut. Pe de o parte pentru că este şi politician, nu doar primar, iar pe de altă parte pentru că a greşit grav anul trecut şi a de­ve­nit suspect. Anul trecut, primarul nu a putut comunica un mesaj clar referitor la teii de pe Ştefan cel Mare. Dacă ar fi făcut-o, dacă ar fi avut loc fie şi un simulacru de dez­batere publică, lucrurile ar fi stat altfel.

În fond, Nichita are trei mari pro­bleme. În primul rînd, vede ad­ver­sari politici oriunde şi oricînd. Iar într-o perioadă de campanie elec­to­rală, susceptibilitatea sa nativă este cu atît mai augmentată. Doar că so­cietatea civilă nu este acelaşi lucru cu un partid politic. Iar dacă un om sau altul este dispus să se lege cu lanţuri de un copac, nu înseamnă că poartă tricou portocaliu sau galben pe sub cămaşă. Şi chiar dacă. Unele subiecte nu ţin de politic. Nu am vă­zut nici o diferenţă între pro­gra­me­le PSD şi PNL, de exemplu, în pri­vinţa tratamentului aplicat copaci­lor. PSD nu a spus niciodată că va tăia orice nuc îi iese în cale şi nici PNL nu a promis să planteze mag­no­lii la fiece colţ de stradă. E drept, politicul şi-a vîrît coada şi aici, iar printre apărătorii sinceri ai copa­ci­lor s-au regăsit numeroşi opozanţi politici ai lui Nichita, permiţînd confuzia. De fapt, implicarea unor partide de opoziţie în problema tei­lor din Copou a făcut mai mult rău decît bine, pentru că a dus discuţia într-un registru politicianist şi ele­c­to­ral, în loc ca aceasta să rămînă într-un registru pur horticol.

A doua problemă a lui Nichita este comună multor şefi de insti­tu­ţii. Îşi apără oamenii. Firesc, pentru că pe mulţi, chiar el i-a promovat, con­si­derîndu-i cei mai buni într-un do­­meniu sau altul. Iar cînd unul din­tre ei calcă pe bec, prima reacţie a pri­marului este de a-l apăra. Îi ia apărarea şefei Societăţii de Servicii Publice Municipale, Luminiţa Săl­cea­nu, acum. I-a reproşat proasta comunicare, dar nu a dat-o afară în secunda doi.

I-a luat apărarea vice­pri­ma­ru­lui Mihai Chirica anul trecut. De-a lungul timpului, i-a ame­nin­ţat cu şomajul pe şefa Direcţiei de Asistenţă Comunitară, Lumini­ţa Munteanu, pe şeful Salubris, Ion A­­postol, pe şefa Direcţiei de Ad­mi­nis­trare a Patrimoniului Public şi Privat, Letiţia Palaga. Toţi sînt bine mersi în funcţie în continuare. Ni­chi­ta preferă să-i menţină, chiar da­că problemele pentru care i-a atacat public nu s-au rezolvat.

A treia problemă a primarului este că şi-a ales meseria pe care şi-a ales-o. Inginer ca pregătire, Nichita a manifestat constant tendinţa de a se înconjura tot cu ingineri, vor­bi­tori ai aceleiaşi limbi. Firesc pe undeva, pentru că majoritatea atribuţiilor Pri­măriei sînt tehnice. Nu poţi pune un economist să supravegheze şan­ti­e­re­le Iaşului, şi nici un poet, şef de spital. Partea proastă în Primăria con­dusă de Nichita însă este că oriun­de te învîrţi dai de ingineri. Care nu vor putea vedea Iaşul altfel decît în termeni de metri cubi, diametru al fierului-beton sau granulaţie a ni­sipului. Aici ar fi trebuit să in­ter­vi­nă decizia managerială a prima­ru­lui, de a alătura tehnicului dominant în Palatul Roznovanu o dublură ci­v­i­că. În fond, ne pretindem capitală culturală, nu? Nu ne dorim un turn Eiffel în locul teiului lui Eminescu, oricît de frumos s-ar vedea din vale.

Pentru Luminiţa Sălceanu, in­gi­­ner horticol, teiul este un arbore ca oricare altul. Fireşte, nu va con­fun­da niciodată Tilia tomentosa sub care visa Eminescu, un oarece poet naţional, cu Quercus robur din Bor­zeşti, pe rădăcinile căruia un oa­re­ce domn moldovean, Ştefan al III-lea Muşat a construit o biserică. Dar nici mirosul florilor argintii, nici majestuozitatea stejarului nu-i vor spune nimic vreodată. Iar versurile Poetului, din „Mai am un singur dor”, „Pătrunză talanga/ Al serii re­­ce vînt/ Deasupră-mi, cerul sfînt/ Să-şi scuture creanga”, le va înţe­le­ge doar ca pe o prognoză meteo ca­re anunţă că temperaturile vor scădea în cursul nopţii, iar vîntul va bate slab, pînă la moderat, cu inten­si­fi­cări locale. Şi puţin probabil să facă vreodată analogia dintre bulevar­dul Carol din Copou şi celebrul bulevard berlinez Unter den Lin­den. „Pe sub tei”, pentru cei ne­fa­mi­liarizaţi cu limba lui Goethe. Ia­şul poate deveni un oraş „inginerizat”, iertat fie-ne barbarismul. Ia­şul poate trăi şi fără tei. În celebra sa „Iaşii şi locuitorii lui în 1840”, A­le­cu Russo vorbeşte despre “cîmpul Copoului”, unde boiernaşii ieşeau la promenadă prin soare şi zăpu­şea­lă, pentru că aşa era la modă. Niciun cuvînt despre tei şi umbră, dar absolut niciunul. Un istoric al Iaşilor, din branşa regretatului Ion Mitican, ar putea să ne spu­nă şi cînd a fost plantat primul tei în Copou. Pro­babil la scurt timp după lu­crarea lui Russo, pentru că altfel teii n-ar fi fost atît de prezenţi în poezia de tinereţe a lui Emi­nes­cu.

Putem trăi fără tei în Copou. Putem trăi fără niciun copac în Co­pou. Dar asta trebuie să o decidă ie­şenii, nu vreun inginer din Pri­mă­rie.

de Alexandru ZĂNOAGĂ | reporter „Ziarul de Iași”

Sursa foto: jurnalul.ro

Sursa foto: jurnalul.ro