Președintele Iohannis va decide conducerea DNA
Cap în cap 9 martie 2018 Niciun comentariu la Președintele Iohannis va decide conducerea DNA 5
Duminică, pe 11 februarie, Mihaiela Iorga, procuroare a Direcției Generale Anticorupție (DNA) a acuzat-o pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, că ar fi falsificat mai multe probe în dosare penale care vizau persoane publice. În aceeași zi, în spațiul public au apărut mai multe înregistrări, date de către fostul deputat PSD, Vlad Cosma, din care reieșeau discuții între acesta și procurorii DNA Ploiești, în care s-a vorbit despre denunțuri și falsificarea unor probe. Fostul deputat nu este o prezență străină, însă, pentru DNA, acesta avînd la activ o condamnare de cinci ani și este cercetat în alte 12 dosare. Conform adevarul.ro, înregistrările ar fi fost realizate cu ajutorul unui dispozitiv special atașat de ceasul pe care îl purta la mînă Vlad Cosma. Ulterior, mai multe persoane condamnate penal au apărut la două posturi de televiziune, Antena 3 și România TV, pentru a denunța niște așa-zise abuzuri făcute de DNA. Printre acestea a fost și Sebastian Ghiță, condamnat deja într-un dosar de corupție, care a susținut că Laura Codruța Kovesi venea pe vremuri la el acasă.
La scurt timp după, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, i-a cerut lui Tudorel Toader, ministrul Justiției, să se întoarcă de urgență în țară, acesta fiind plecat într-o călătorie oficială în Japonia, pentru a cerceta fapte care s-au produs la DNA. În consecință, ministrul și-a scurtat vizita, s-a întors în România și a alcătuit o comisie pentru a ancheta scandalul în care era vizată Laura Codruța Kovesi.
Procurorul-șef al DNA a organizat pe 14 februarie o conferință de presă în care a negat acuzațiile care i-au fost aduse, precizînd, încă de la început, că nu are de ce să-și dea demisia și că „atacul la adresa DNA nu este întîmplător, asistăm la un festival disperat al inculpaților care vor să umilească societatea”. Apoi, acesta a adăugat că Vlad Cosma s-a prezentat la sediul DNA din proprie inițiativă și a făcut denunțuri, întrucît toți membrii familiei Cosma au început demersuri pentru a obține o pedeapsă mai mică. Procurorul-șef al DNA a stat timp de două ore și jumătate să le răspundă jurnaliștilor la întrebări, amintind în permanență că instituția pe care o conduce a respectat în permanență legislația în vigoare. „Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul-şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea luptei anti-corupţie”, a concluzionat Laura Codruța Kovesi.
Cu toate acestea, joi, 23 februarie, Tudorel Toader a anunțat, într-o conferință de presă, că propune revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA. Acesta a publicat pe siteul Ministerului Justiției un raport cu 20 de „capete de acuzare” aduse procurorului șef al DNA, în care reclamă un comportament excesiv de autoritar, discreționar, implicarea în anchetele altor procurori, dar și prejudicierea imaginii externe a României.
La scurt timp după ce Tudorel Toader a anunțat propunerea de revocare, Klaus Iohannis a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a menționat că nu vede motive de revocare, dar că va analiza documentul pus la dispoziție de ministrul Justiției.
Adaugă un comentariu