SOS din trenul morții!

Cap în cap 1 comentariu la SOS din trenul morții! 29
SOS din trenul morții!

De vreo cinci ani locuiesc într-un tren în viteză – un tren ce nu mai poate fi oprit și care urmează, în scurt timp, să intersecteze un cîmp mi­nat. Trenul în care mă aflu duce spre moar­te. Toți cei din tren am conș­tien­tizat asta. Unii, ca să salveze luc­ru­ri­le valoroase, le aruncă peste geam. Fac asta neîntrerupt ca să salveze cît mai mult cu putință. Alții, cei hră­pă­reți, care toată viața lor au trăit din fu­rat, fură chiar și în aceste clipe. Au blocat accesul spre cabina mașinis­tu­lui, pentru ca nimeni să nu pătrun­dă acolo să apese frîna, și îi vînează pe primii – îi omoară, le fură banii, ine­lele din aur, le dezbat dinții din aur… Iar trupurile le aruncă peste geam. Nu e nimic bacovian aici. În general, stilul acesta nu-mi este propriu și nu-mi place. Dar asta simt că se în­tîm­plă acum cu Basarabia (Repub­li­ca Moldova). De mai bine de un an de zile, viteza trenului care ne du­ce spre moarte a crescut de cîteva ori, iar de aproape cinci luni trenul a în­ceput a se dezintegra – cad bucăți din el.

Din cauza nedreptății și a gru­pă­rilor de crimă organizată care au pre­luat puterea, Moldova se autodistru­ge. Discuțiile despre încrederea oa­menilor în instituțiile statului nu mai au niciun rost. Toate problemele se rezolvă cu voia căpeteniilor a do­uă-trei clanuri care și-au împăr­țit (vagoanele) sferele de influență. Așa că majoritatea celor care încă nu au sărit din tren caută pîrtie spre că­pe­teniile celor trei clanuri. Vrei să be­ne­ficiezi de fonduri guvernamentale pentru susținerea agriculturii ca ur­mare a pierderilor suportate de pe urma grindinei de anul trecut? Tre­buie să „cotizezi” cu jumătate din su­ma primită. Vrei să te angajezi la vamă într-o funcție aducătoare de bani murdari? „Taxa” de intrare la serviciu e de 70 000 – 100 000 de euro. Vrei grad de invaliditate ca să beneficiezi de indemnizația cuvenită? „Taxa” – 5000 de lei moldo­ve­neș­ti…

În țara aceasta toți fură, iar puș­cărie fac doar găinarii. Mai nou, marii corupți s-au plictisit să fu­re cu miile și su­tele de mii. Fură cu miliar­dele direct din sistemul bancar! Și nu li se în­tîmplă nimic. Instituțiile ca­re ar trebui să le dea peste mîini și să-i bage la pușcărie tac mîlc, se fac a nu ve­dea. La conducerea acestora stau fie apropiați ai șefilor de clanuri, fie birocrați șantajabili după care plîn­ge pușcăria. În Moldova complicita­tea la crimă nu se mai pedepsește de­mult, mai exact de atunci de cînd nici pentru crime nu mai este tras ni­meni la răspundere. Numai în pri­ma lună a anului 2015 contrabanda cu he­roină prin Moldova a depășit pro­porțiile ultimilor 5 ani. Prin clu­bu­ri­le de noapte pastilele Ecstasy cir­cu­lă din mînă în mînă. În Moldova, unii judecători menajează trafi­can­ții de droguri. Fenomenul a stîrnit inclu­siv revolta procurorilor. În Mol­do­va, șefii de la Procuratură discută la te­lefon cu asasinii din pușcărie. Asa­si­nii îi felicită cu ocazia zilei profesionale a procurorului, iar șeful de la Procuratură le spune că „o să dea Dumnezeu și o să fie totul bine” cu dosarul. În Moldova criminalii de stat de la Tiraspol au acces liber prin Aeroportul Internațional Chiși­nău, iar polițiștii moldoveni îi apără pe aceștia de jurnaliști. Aici tinerii de 22 de ani mor la spital după o ope­ra­ție banală de apendicită. În Moldova, jurnaliștii integri care refuză să slu­jească puterea coruptă au obișnuit o nouă meserie – pun teracotă, se an­trenează pentru plecarea la muncă în străinătate.

Într-o astfel de Moldovă inves­teș­te astăzi Uniunea Europeană, in­clu­siv România. Numai că banii contri­buabililor europeni sînt furați în Moldova. Nu ajunge nimic din aju­toarele pe care ni le dați la ce­tă­țe­nii de rînd. De aceea vă rugăm să nu ne mai dați bani pînă nu scăpăm de corupție. Sau dacă ne dați – vă ru­găm cel puțin să instituiți un control ri­gu­ros asupra gestionării fondu­ri­lor și granturilor oferite. Și nu mai nu­mi­ți forțele prezente astăzi la guver­na­re „partide pro-europene”, pentru că astfel este compromisă încrederea (percepția) oamenilor în structu­ri­le europene și este pus în pericol par­cursul european al țării. Urmăriți ul­timul Barometru de Opinie Pub­li­că lansat la Chișinău: cota celor care ar vota în cadrul unui referendum pen­tru aderarea Mol­do­vei la UE a scă­zut de la 51% la 39% în numai 5 luni. Dacă nu reușim să oprim „trenul mor­ții” pînă la summit-ul UE de la Riga din luna mai, scăpăm trenul pe cîmpul minat.

de Vitalie CĂLUGĂREANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Un comentariu

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top