„Stilul revistei încă mai e necesar”
Cap în cap 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la „Stilul revistei încă mai e necesar” 1Cînd a apărut nr. 1 din Dilema, pe 14 ianuarie 1993, presa din România era împărțită net în două tabere: „cu puterea” și „împotriva puterii”. Chiar dacă a doua tabără se autointitula „independentă” (în sensul că nu se subordona Puterii sau nu se lăsa influențată de aceasta), în fapt nu era. Tonurile erau tăioase, atitudinile ferme: și în politică, și în presă era de bon ton să spui că vrei „dialog”, dar dialogul nu se lega nicicum.
Dilema a propus altceva: un spațiu al dezbaterii și al deliberării, un ton ceva mai calm, atitudini bazate pe argumente, nu pe emoții și – mai ales – preocuparea pentru cititorii care, în spațiul public otrăvit de atunci, se străduiau să gîndească în continuare cu capetele lor. În decembrie 2003, redacția s-a despărțit de editorul sub ale cărui auspicii apăruse revista pînă atunci (Fundația Culturală Română) și a pornit pe cont propriu (împreună cu Mircea Dinescu), sub numele Dilema veche. Iar de doi ani face parte din Adevărul Holding.
Societatea românească s-a schimbat mult de atunci, dar o anumită „alergie” la opiniile argumentate, o „tratare” emoțională a subiectelor, simpatii și antipatii politice expuse ferm (și, adesea, necuviincios) încă mai vedem în jurul nostru. Campania electorală recent încheiată ne-a mai demonstrat o dată acest lucru: uneori, tonurile „dezbaterii” aminteau de cele de la începutul anilor ’90, cînd se înfruntau „neocomuniștii” cu „anticomuniștii’.
Așa încît stilul revistei încă mai e necesar, iar între timp avem de partea noastră un public destul de numeros și fidel. Echipa s-a mai schimbat între timp, spiritul a rămas, chiar dacă, dintre cei care l-au croit inițial, cîțiva (Tita Chiper, Z. Ornea, Magdalena Boiangiu) nu mai sînt printre noi. Cînd mă uit în urmă, mi se pare că lucrul cel mai important este că, în lumea agitată a tranziției românești, am reușit să facem o revistă normală.
Mircea VASILESCU
Adaugă un comentariu