Bologna, un rau inutil

“Graba strica treaba”, dupa cum bine spune un vechi proverb romanesc. Nu exista vorba mai potrivita pentru a caracteriza noul proces de organizare a invatamintului superior. Proces care, din 2005 incoace, nu face decit sa puna bete in roate studentilor: de la specializari complementare fara inscrisi si materii disparute sau ineficient comprimate, pina la doctoranzi ramasi fara teza de cercetare redactata la timp. Calculele facute de universitati arata ca, in medie, unul din zece doctoranzi inscrisi in ciclul al treilea de studii superioare in 2005 (primul an de Bologna), a reusit sa-si sustina teza in termenul impus de contract, adica 1 octombrie 2008. O mare parte din ceilalti si-a aminat cu pina la doi ani prezentarea lucrarii, restul au renuntat.

Problema poate fi vazuta si din punctul de vedere al timpului petrecut de stuent in afara salii de curs. Ciclul de licenta dureaza acum trei ani in domeniile umaniste si patru ani in cele tehnice, perioada mult prea scurta pentru ca un tinar sa se “bucure de studentie”, in cazul celui care vrea sa se angajeze imediat dupa obtinerea diplomei de licenta si nu mai urmeaza un master.

In primul an studentul inca se obisnuieste cu viata de camin, mincarea aproape rece de la cantina si cursurile putin mai complicate decit geometria din liceu. Urmeaza un an in care descopera “din plin” studentia, cu iesiri noaptea in campus si cintari pe holurile caminului. Nu se bucura prea mult de acestea din urma, ca licenta bate la usa si profesorul coordonator cere un plan, documentare, mai apoi primul capitol si mailuri explicative. Astfel, studentia se transforma, din “cea mai frumoasa perioada a vietii”, un fel de liceu la internat facut mai “pe graba”.

Procesul Bologna a venit ca orice lucru pripit in tara noastra. Asimilat doar la nivel formal si practicat cum bine ne-am obisnuit, improvizind. Cum ne-am grabit si cu democratia si integrarea, am imprumutat si acest plan de studiu european fara sa-l studiem si sa ne obisnuim cu el indeajuns. Profesorii, confruntati cu problema de a comprima programe de studii de patru ani in trei, respectiv de cinci ani in patru, au fost nevoiti sa reduca din materie sau sa prezinte la curs doar esenta, in timp ce “grosul” este postat pe Internet. Ma scuzati, dar nu cred ca de comprimare era nevoie in invatamintul nostru superior, cind inca avem absolventi de Litere care pun virgule intre subiect si predicat.

Si mai infricosatori sint unii de la Medicina care, in ideea de a eficientiza in continuare, au comprimat si mai mult licenta, in citeva mii de euro si-un laborator pe care nu l-au frecventat niciodata.

Ioan STOLERU