Bucurie, substantiv

Săptămîna trecută, Iașul s-a îmbrăcat de gală. Și-a acoperit gropile cu un covor roșu și i-a făcut pe oamenii lui să-și ri­dice capetele din pămînt, spre un record mondial de 12.700 de lampioane, la ina­u­gu­ra­rea Palasului. Și-a scos orchestra Filar­mo­nicii și tinerii în stradă să-și strunească stu­denția pe notele dintr-o ga­mă majoră, pe vocea Mioarei Cortez și sub bagheta lui Sabin Păuța.

De la copii la bătrîni, ieșenii au ieșit să se bucure de forfotă ca de-o bine­cu­vîn­tare. Au fost date uitării ilegalitățile, să­ră­cia și minciunile administrației locale pe­ntru o iluzie desenată pe coline închipuite, cu lumini multe și-o strălucire artificială. Au uitat de dealul pe care în copilărie se dădeau cu sania, de ștrandul în care s-au scăldat fără rușine în zilele prea toride și de copacii la adăpostul cărora și-au consumat momente de iubire. Oamenii s-au lăsat vrăjiți. De festivism, de aparentul lux, de ostentație, de carusel, de fîntîni, de gre­sia lustruită și de dalele îmbinate perfect. Dar mai ales de lampioanele în care și-au suflat iluziile. Așa de senină și vie le era privirea celor care își învîrteau capetele după baloanele pocnind de lumină pe cer în­cît, pînă și în ochii scepticilor s-a topit ges­tul aruncării cu stigmatul spiritului de tur­mă.

Ce-i drept, cochetăria Iașului împo­do­bit de inaugurarea Palasului și de un festival al educației întins pe o perioadă de trei zile a fost desenată în tușe groase, îm­bi­nînd aproape candid prostul gust cu eleganța prea mult căutată. Poate părea o ipocrizie că dăm uitării toate mizeriile de dragul u­nei farse prea vizibil bătute în paiete colo­rate. Însă așa funcționăm noi, între ex­tre­ma scîrbă, retragere în sine și renunțare și exhibiția frivolă, conduita inconsecventă și gesticulația amplă, ridicolă. Au fost pre­miați impostori, binecuvîntate proiecte ile­gale, încununați drept absolvenți repetenți și, la sfîrșit, au cîntat Taxi și Ștefan Bănică Junior. Iar noi am aplaudat, entuziasmați. Însă se cheamă că Iașul respiră și trăiește și că, printre atîtea mizerii, se mai poate naș­te și încîntarea.

Între timp, Thompson Reuters în­chi­dea accesul la bazele de date interna­țio­na­le pentru cercetătorii din România din cau­za ignoranței ministrului interimar al edu­ca­ției, oameni erau arestați pentru că au hui­duit membri ai alianței aflate la guvernare și Televiziunea Română era iarăși tîrîtă prin mocirlă. Cu alte cuvinte, în timp ce ie­șenii noștri erau cu ochii pe cer, ur­mă­rin­du-și dorințele aprinse, pe pămînt o de­mo­crație se stingea văzînd cu ochii.

Stimați ieșeni, să știți că, atunci cînd luminile de la Palas se sting, rămîn ace­iași bătrîni jucînd șah pe băncile parcurilor de vizavi din Podu Roș și aceiași copii se iz­besc de betoane din pricipna nervilor pă­rin­ților lor furioși pe lume. Cînd marșul absolvenților se oprește, pentru studenți educația nu mai are rost și căpătîi. Să ne bucurăm închizînd ochii, deci.

Laura PĂULEȚ