Că nu s-a schimbat nimic. Am zis!

Am ajuns din nou în momentul acela cînd trebuie să trasăm o linie simbolică și să începem să cîntărim ce-am avut și ce-am pierdut în acest an universitar. Așa că începem cu studenții – nemulțumiți, rebeli, neascultători –, care se aruncă foarte liberi, cu întreg corpul înaine, în devenirea lor. „Generația inconștienților” am numit-o noi, echivalenta Generației Y despre care, atît de ironic, se mai vorbește. Milenialilor noștri nu prea le-a plăcut școala – nici sistemul, nici profesorii. Dar asta nu înseamnă că ar fi ei mai proști (deși tentați fiind să îmbrățișăm clișeul, ca să ne exonerăm), ci că percep, cumva, epidermic (mai degreabă inconștient decît conștient) tremurul învățămîntului nostru care nu este doar din încheieturi, ci din rădăcină. Și la rădăcină ce găsim? Aceeași subfinanțare crasă, aceiași profesori prost plătiți, dintre care majoritatea sînt pensionabili ce caută să se culcușească pe viață pe post, iar restul tineri care se gîndesc dacă ar trebui să-nvețe de la cei mari să trișeze sau să-și caute alt rost în viață. Tot anul acesta au venit însă și noi programe POSDRU doctorale și post-doctorale, prin care să-i mai ademenească pe acești tineri cu niște bănuți, pentru o vreme. La rambursări să încercăm să nu ne gîndim, fiindcă e mai mult decît probabil să se repete același scenariu din anii precedenți, cînd s-a trecut prin luni în șir de disperare.

Pe de altă parte, avem un nou program Erasmus, cu un plus mare pe lîngă el, care lărgește mult orizontul de posibilități, întrucît studentul care urmează toate cele trei cicluri de studii poate evada de (pînă la) șase ori în străinătate. De asemenea și finanțările devin mai consistente, sportul începe să conteze, la fel și voluntariatul. Problema însă este că studenții nu mai doresc să plece, aspect pe care universitățile au grijă să-l mușamalizeze. De ce nu mai vor? Mulți nu știu o boabă de engleză, altora le este teamă că nu se pot descurca cu banii. Iar aici, pe de-o parte, se pot plînge în voie.

Dintr-o perspectivă aleatorie am mai adăuga la „raport” faptul că acea contestată clasificare a universităților a picat, apoi s-a ridicat în picioare. A trecut un an de cînd un lunatic a încercat să arunce în aer o universitate, și securitatea din campus este tot șubredă. Dar avem în continuarea același număr de locuri la admitere, aceeași procedură. Anul universitar 2013 – 2014 a fost unul în care am închis ochii. Iar dacă e să tragem o linie, trebuie să o tragem fie curbă, fie punctată. Adică să sară peste lucrurile care nu se văd sau să capete chipul sistemului. Și la socoteală să nu ne dea nimic. Pesemne că undeva ne-am încurcat la calcule, fiindcă o pară stricată și cu un măr sănătos nu fac decît să strice tot ce-ar putea fi proaspăt prin preajmă. Dar vine vara și tocile au căzut din nou, cu moțul în sus, ca pisicile în picioare.

Cu tot corpul înainte parcă am zis că ne avîntăm, nu?