Cit imi dai sa vin la curs?

Facem totul pentru studenti. Sint ai nostri si ii protejam ca nu cumva sa ne lase cu holurile facultatilor pline doar de afise cu orare si anunturi: “Miine nu se face de la 10.00”.

Acum vreo 40 de ani era o mindrie sa fii la universitate, numai cei care trudeau cu adevarat apucau sa-si vada diplomele, iar multi se bucurau la un 7. Acum e o povara, mergem fara chef la cursuri si, daca nu primim si ceva in schimb pentru osteneala, ne oprim la barul de la jumatatea drumului spre facultate. Nu ca nu ne-am putea face treaba si fara “bonusuri”, dar ne place sa fim alintati. Pe linga pachetul cu mincare primit saptaminal de-acasa, vrem si bonuri de masa, niciodata nu-s destule merinde. Abonamentele de 12 lei pe toate liniile de transport in comun sint ca sa dam o fuga pina-n campusul vecin, poate mai auzim o birfa, de parca n-ar fi destul de pline autobuzele si fara noi.

Si sistemul de taxe ne este prielnic. La unele facultati, daca mergi la mai mult de doua cursuri pe saptamina si te prefaci atent macar pina la pauza, nu le mai platesti. Daca mai si invati cite ceva, primesti jumatate de bursa de studiu. Inveti bine si nu iesi decit in weekend? Atunci bursa devine integrala. Cea de merit o primeste numai temerarul care reuseste sa stea treaz la toate seminariile. In modul acesta ar trebui ca in sesiune sa ne dea prime si sporuri pentru “conditii grele de invatare”, cind e galagie in camin, “lucru peste program”, daca citim cursuri dupa miezul noptii si onorarii de munca, adica bani de cafea. Si la cantina ar fi corect sa se faca o departajare: cei care nu sint integralisti au voie la un singur fel de mincare, o chifla si-un pahar cu apa. Doua portii primesc numai studentii cu media peste 9 si desert doar primul din an: “Meniu de merit”.

Inentia nu-i deloc rea: aceea de a recompensa studentii buni, care invata. Si nu printr-o suma uriasa, ci una care mai mult sa-i motiveze sa se tina de treaba. Problema apare cind banul incepe sa devina prioritate. Cind, in loc sa invatam din drag pentru carte sau macar din responsabilitatea de a face o facultate, preferam sa “vinam” notele pentru leii virati lunar pe card si recunostinta din partea parintilor: statutul de bursier te face automat “baiat bun” sau “fata silitoare”, chiar daca ai copiat la trei din cinci examene si proiectul la a sasea materie e facut de un coleg mai mare.

Si pentru ca nu eram ajutati destul, acum si bancile au programe de credite de studii, care-i finanteaza pe cei in ani terminali sau care vor sa invete in strainatate. Banii primiti, alaturi de un comision lunar, se ramburseaza dupa terminarea studiilor.

Cum mai ramine atunci cu facultatea, care ar trebui sa fie ultima treapta pregatitoare pentru viata, cind tot ce invatam este sa primim: mincare, bonuri de masa si bani de la parinti, bursa si transport de la universitate si, mai nou, credite din partea bancilor. Si cum sa nu-si doreasca multi sa plece in afara, cind bilantul dupa facultate arata cum arata: “Bursa nu mai am, cu munca nu-s obisnuit, carte am uitat, ca am invatat doar pentru note si, pe linga toate astea, am si bani de dat la banca”.

Ioan STOLERU