Conjurația spartă a profesorilor

Mediul academic românesc se face din nou de baftă. După protestul bugetarilor de pe 19 mai, transformat în ca­­­terincă, ur­mează gre­va generală din învățămînt, care nu va fi nicicum generală. Fiindcă, în spirit au­toh­ton, u­niversitarii nu sînt în stare să se a­du­ne, nefiind niciodată uniți nici într-un cuget ju­dicios și nici într-o simțire comună. Pe 31 mai, unii își vor ține orele de parcă nimic nu sa va fi întîmplat, în timp ce alții se vor bu­cura de-o zi liberă, așteptînd să afle de la te­levi­zor dacă cineva le va întoarce soarta dim­po­tri­vă.

Criteriile care condiționează par­ti­­­ciparea profesorilor la această formă de îm­potrivire a căd­erii într-o categorie a fra­ie­ri­lor sînt de­ri­zo­rii. Apartenența sau nu la un sindicat sau gradul didactic după care se cîntăresc banii pe care-i primesc pe lună sînt, și în acest caz, con­­­­siderentele care determină po­zi­țio­na­rea în fața problemei masacrării veniturilor bu­­ge­­­­­tare de către Guvern. Se ajunge astfel ca, în cadrul unei aceleiași comunități u­ni­ver­si­tare, și chiar în cadrul aceleiași universități, puși în situația de-a rămîne fără un sfert din sa­larii, profesorii să adopte postura omului care ridică din umeri dacă ceva nu-l pri­vește și nu-l afectează în mod imediat și di­rect. Și nu putem să nu ne întrebăm, cum se poate ca niște oameni instruiți, care au primit confirmarea că au fost „păcăliți” să re­ac­țio­neze doar raportat la dinamica grupului mic căruia îi aparțin. Degeaba le-a aruncat directorul FMI un adevăr colectiv între ochi și le-a zis că Guvernul a ales prost să-i sa­crifice pe ei.

Iașul nu face excepție de la această bîl­bî­ia­lă egoistă. În timp ce Universitatea de Me­dicină susține legitimitatea grevei generale, decanul Facultății de Electrotehnică a Po­liteh­nicii se gîndește la prejudiciul adus studenților, care ar deveni victimele fără vi­nă ale unei chestiuni care nu-i privește. Uni­ver­­si­tatea „Cuza” a ales o formulă elegantă prin ca­­re să rămînă imparțială și să se fo­fi­leze de la a servi un punct de vedere. Cei de la A­gro­no­mie se zăvorăsc după uși grele de tă­cere. Doar cîțiva asistenți universitari mai afectați îndrăznesc să spună în șoaptă că măsura asta îi va alunga definitiv de la catedră. Pentru cei mai bătrîni nu-i tocmai un capăt de viață să ră­mînă cu ceva mai puțin din ce le era ori­cum mai mult decît de ajuns. Ce-i drept, se mai ri­dică și cîteva voci de pe la o facultate sau alta care spun că „mic­șo­rarea salariului, dis­tru­ge­rea imaginii, a re­la­ți­ilor, astea nu pot să con­tri­­buie la îm­bu­nă­tățirea sistemului de în­vă­țămînt”. Însă vorbele lor se risipesc ra­pid în briza aspră a i­nu­tilității și-a lipsei de sus­ținere colectivă.

Amenințat din exterior, scindat funda­men­­­tal din interior, mediul academic ro­mâ­nesc dă dovadă că nu cunoaște decît do­­uă for­me de poziționare: fie se retrage în cara­pa­­cea in­­di­ferenței, fie își ri­si­pește energia în pro­teste fără sens, în­cer­cînd să se salveze de pe co­rabia a cărei scu­fun­­da­re es­te iminentă. Așa se asigură proprietarii na­vei în derivă că fi­na­litatea oricărui demers va ră­mîne la dis­po­­zi­ția sorții.

Laura PĂULEȚ