Cum să-ți vinzi copilul bătut
Editorial 27 martie 2013 Niciun comentariu la Cum să-ți vinzi copilul bătut 6Vrem să ne remarcăm în afară, să fim văzuți, recunoscuți și apreciați. Și sîntem. Scriitorii și regizorii români sînt traduși, obțin premii, au fani și legături intelectuale. Însă ei nu sînt ai noștri. Ei nu reprezintă România, se reprezintă pe sine, cu eforturile și cu talentele lor. „Noi” nu facem decît să îi săpăm și pătăm, să le punem bețe în roate. Ne punem în poziția părintelui autoritar care aruncă cu injurii și își condamnă progenitura la o existență sub poalele mamei. Iar de se ridică, îi dăm în cap sau îl punem la colț. Dacă ceea ce a făcut s-a produs prin forțe proprii, nu e de apreciat. Copilul trebuie să asculte de „mami” și de „tati”, să le interiorizeze judecățile pînă la disoluția individualității. Să se supună și să încuviințeze. Și să se bucure numai de ceea ce a fost obținut cu binecuvîntarea aparținătorului.
De la Emil Cioran, pînă la Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu și pînă la Călin Peter Netzer sau Filip Florian am învățat că talentele românești din domeniile literaturii și cinematografiei și-au hrănit gloria și notorietatea din frustrările istoriei pe care le-au îmbrăcat în povești, imagini sau scenarii care au electrizat sensibilitățile din străinătate. Însă ei au primit din partea juriilor din țară note de patru, li s-a reclamat că probează incultura sau au fost numiți „intelectuali ai lui…”, demni de a primi o palmă și o invitație subtilă de a nu mai apărea în peisajul cultural românesc.
Sub conducerea lui Andrei Marga, Institutul Cultural Român rage. Strigă din toți rărunchii a prost gust și a absurd instituționalizat. Se umflă într-un piept gol cu frustrările personale ale unui manager care pare inconștient de misiunea pe care ar trebui să o aibă această instituție a statului. Își bate joc de toate personajele și produsele care se bucură de prestigiu și de recunoaștere în afara țării. Cei care au protestat la Salonul de Carte de la Paris că nu și-au văzut autorii preferați sînt niște „bețivi”, niște golani. Golani sînt și Cărtărescu, Pleșu, Liiceanu, Florian, Djuvara, acești mofturoși care, deși au fost invitați de onoare, au strîmbat arogant din nas fiindcă nu îl au la inimă pe cel care a răsturnat căruța de jigniri asupra lor. Nedemni de spirijin financiar sînt și cei de la TIFF, cu festivalul lor internațional de film din Transilvania, care strîng de ani buni participarea unor producții de marcă.
Problema lor este că ne jignesc. Că se leapădă de noi. Că ne scuipă și ne împroașcă după ce „s-au ajuns”. Nu vor să fie sub egida conducerilor temporare și plefturesc România în care au trăit și care nu i-a sprijinit. Dar dacă n-am fi fost noi, nici ei nu ar fi avut această forță și inspirație. Dacă n-ar fi văzut monstruos și n-ar fi simțit enorm, nici scrierile și nici filmele lor nu ar fi existat. Numai că acest „noi” nu există. Sînt doar ei, unul cîte unul, este publicul care nu-i citește sau vizionează decît după ce îi vor fi recunoscut cei din afară și păzitorii porților culturii române care își bagă autogol cu mîndrie cu fiecare prilej în care ar putea să marcheze în poarta culturii universale. Noi trebuie să învățăm că onoare se recunoaște și se plătește din fașă. Iar batjocura o răscumpără alții.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu