De spaima unor ISI
Editorial 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la De spaima unor ISI 5S-a făcut liniște în universități. După multă agitație și forfotă a spiritelor încinse de neajunsul sau încîntarea legată de clasificarea instituțiilor și programelor de studiu, deodată glasurile oficiale s-au stins. Au rămas doar să șoptească dindărătul ușilor birourilor sau ale amfiteatrelor opinii și să macine tacit controverse.
Nimic nu se mai aude de bursele doctorale. Nu se știe încă dacă se vor da, iar dacă se vor acorda ce cuantum vor avea. Se zvonește, totuși, că Ministerul Educației, Cercetării și Inovării se va îndura și de studenții care nu mai au nici reducere pe mijloacele de transport cu măcar cîteva sute de lei și-i va angaja ca asistenți de cercetare la universitățile de care aparțin. Doctoranzii din anul I nu au decît să aștepte și în acest timp să își găsească un loc de muncă pentru a-și putea plăti căminul sau chiria. Dacă le mai rămîne vreme, ar face bine să se gîndească și să-și publice primele articole științifice sau să caute conferințe la care ar putea participa. Vor vedea ei ulterior cum fac cu finanțarea. Doctoranzi fiind, ar trebui să aibă niște beneficii, chiar dacă universitățile le spun că nu au de unde să le dea.
Nici pentru asistenți și lectori nu se anunță vești prea bune. Nu mai e ca „pe vremuri” pentru ei. Criteriile pentru accederea pe posturile superioare de conferențiar și profesor, publicate în vară, s-au înăsprit drastic. Ele dau fiori reci pe șira spinării și sînt în măsură să descurajeze orice entuziast conștiincios. Mai ales dacă provine din domeniul științelor umaniste. ISI a devenit un acronim care se găsește în construcția majorității înjurăturilor din mediul universitar. Este spaima spaimelor, ghimpele din coastă, ticăitul ceasului mecanic, picătura chinezească gata să umple paharul neajunsurilor celor tineri. Cadrele didactice din unele domenii se regăsesc în imposibilitatea de a scrie articole publicabile în reviste cu un factor de impact îndeajuns de mare încît să poată măcar să viseze că vor ajunge profesori. Fiindcă dacă faci, de exemplu, studii filologice de limbă română nici nu vei schimba nimic esențial pentru omenire, nici nu vei avea ce să publici în vreo revistă internațională. Astfel, activitatea științifică apare ca normă absurdă, contabilizată ca într-o linie de producție, la numărul de articole și pagini. Colaborările sînt descurajate, pentru că nu „rentează” să semnezi împreună cu altcineva. Pe de altă parte, majoritatea cercetărilor nu se pot face doar într-un singur om și de obicei profesorii și asistenții colaborează în scrierea articolelor.
Dar celor care aspiră să devină conducători de doctorat le este și mai greu, pentru ei criteriile fiind și mai aspre. Puțini sînt cei care ar putea năzui să se abiliteze anul acesta. Între timp, mai mult de jumătate dintre coordonatorii existenți au ieșit la pensie și locurile lor au rămas descoperite, iar cei rămași nu mai au voie să ia mai mult de opt doctoranzi. Dacă anul acesta s-au găsit locuri berechet la universitățile ieșene, dar nu și coordonatori pentru candidați, la anul situația nu va fi probabil mult diferită. Așa că cei care își doresc mai mult decît orice o carieră universitară și înțeleg că nimic din ceea ce merită cu adevărat nu poate fi ușor, ar trebui să tacă și să facă. Pînă nu mai pot și mai departe.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu