Îngerii cu o aripă lipsă

Au experimentat în universități și au fost studenți pentru cîteva clipe. Au poposit în re­dacții de ziar și-au făcut-o pe-a jurnaliștii. Au vizitat muzee și s-au zgîit la exponate. Au mers în fabrici și au văzut cum monștrii in­dustriali se-asigură că ei au lumină în casă. Au asistat și aplaudat la piese de teatru sau au fost ei înșiși actori. Toată săptămîna trecu­tă, pe oriunde ai fi mers, dădeai numai peste gru­puri de pui de oameni, adunați ca un mu­șu­roi sau răsfirați ca niște fluturi îmbătați de un început diletant de primăvară. Care gă­lă­gioși și entuziaști, care mofturoși și plictisiți, e­­levii au ieșit din găoacea liceelor să facă și ei cunoștință cu lumea reală.

A fost săptămîna lor altfel, cînd au fost purtați de profesori să cunoască viața față în față, nu mediată de fi­lele manualelor. Nu putem ști exact ce au înțeles sau au văzut copiii din goana printre mirajele pe care le-a proiectat în tușe groase sau chiar 3D lumea adulților. Însă îi vedeam cum stăteau gata să ardă ca niște chibrituri. A fost șansa universităților și-a altor instituții să-și practice exercițiile de seducție și să im­pregneze în buretele inocenței visuri despre o profesie frumoasă și curată.

Acest tip de educație nonformală este privit ca o șansă pentru cei mici să se gîn­dească din vreme la cum vor să arate universul lor în viitor. „Să știi mai multe, să fii mai bun” se nu­mește în acest an programul prin care li­ce­enii au parte de-o săptămînă în care a­run­că por­ți­le în aer ca să întindă aripa de­ve­nirii spre zări pe care nu și le pot închipui din cărți. Să vadă cu ochii lor cum se petrec lu­cru­rile în realitate.

Dar noi știm, de fapt, că ei nu primesc de­cît o imagine poleită și un adevăr trucat, îm­bunătățit pînă la denaturare. Fiindcă oa­me­nii mari folosesc joaca doar ca armă. Vor să-i atragă ca pe niște muște în plasa lor de iluzii, cu promisiuni care nu au nimic de-a face cu rea­li­tatea. Însă nu le pot spune că va fi greu, că va fi urît, că vor trebui să învețe să-și asume responsabilități, să-și ia viața în mîini și să fie pregătiți să accepte că drumul poate are o croială greșită. În universități sau pe piața mun­cii ei nu vor descoperi o lume minunată și nici nu se vor juca. Vor lupta între ei și cu ei în­șiși să supraviețuiască visurilor, valorilor sau vor trebui să-și crească aripi puternice, de dra­goni de secol XXI ca să poată să sfideze ză­rile spre care nădăjduiesc.

Dar nu. Elevii noștri nu sînt cutezători, na­­ivi și inocenți cu toții. Tremurul unora tră­dează doar plictiseala care i-ar arunca mai de­­grabă într-un club sau într-un mall decît într-un muzeu sau într-un laborator. Nu le sal­tă inima de emoția devenirii și nici nu vi­brea­ză de emoția cunoașterii. Acrobațiile u­ni­­versităților îi lasă rece. Tehnicile companiilor, indiferenți. Vocea muzeelor nu ajunge pî­nă în inima lor. Iar forfota redacțiilor îi o­bo­sește. Nici nu mai avem pe cine păcăli. Co­piii noștri sînt îmbătrîniți de o vioiciune ne­sănătoasă, vecină cu frivolitatea precoce și i­ni­mile lor, ce ar trebui să fie flămînde și des­chi­se, nu caută decît deriziunea. Da, copiii sînt altfel. Și nici o săptămînă sucit croită nu-i poate face să învețe ceea ce educația formală n-a reușit să-i învețe că e drept, bun și frumos.

Laura PĂULEȚ