Pe masa de disecție

Dacă unul dintre factorii care dau va­loarea de știre este negativitatea, unul dintre cei care dau valoarea de om este gîndirea pozitivă. Cel puțin așa apreciază psiho­terapeuții, medicii și cercetătorii care și-au de­dicat mare parte din viață studiului me­canismelor nebuniei, durerii și suferinței umane.

Atunci cum se explică faptul că ne cul­ti­văm egourile fragile numai din durere și suferință? Cum de produsele pe care le con­sumăm, mai ales cele mediatice, sînt în­tocmai contorsiuni ale minții, manifestări și reprezentări ale tragediei și agoniei? Pro­fe­so­rii universitari Ostin Mungiu, Tudor Lu­chian și Ion Dafinoiu, cu care reporterii de la CuzaNet și Opinia veche au vorbit în această săptămînă ne dau de înțeles că lupta pen­tru supraviețuire se dă în noi înșine și se cons­truiește pe jertfe. Pe sacrificiul unor șoa­­reci, pe altarul unor credințe și trăgînd de resorturile propriului psihic pînă la e­pu­izarea unor resurse materiale sau spirituale.

Cei pe care îi apreciem, conferindu-le ti­tluri de onoare sau premii importante, sînt cei care fie au arătat cu degetul drama sau su­ferința, fie au luptat cu sistemul social pentru a găsi leacuri pentru durere sau au în­cercat să construiască edificii pentru a pro­teja ființa umană. Premiul anului, oferit de către Association for International Broad­casting, la Londra, a fost acordat u­nui documentar de investigație despre un „o­raș otrăvit”, unde copiii mănîncă „mercur cu pită”. Premiul „Cercetătorul anului” la Gala Premilor în Educație l-a primit un pro­fesor care, în pofida lipsei de fonduri, a înființat un laborator în care o echipă caută lea­cul pentru cancer numai din pasiune pen­tru domeniul pe care îl practică. Po­li­teh­­ni­ca ie­șea­nă i-a acordat titlul de Doctor Ho­noris Causa unui profesor care a conchis că ai cum „să măsori nemăsurabilul”, cînd vi­ne vorba de construcția unor edificii în care omenirea se poate cutremura numai pe dina­fară. Acestea sînt doar cîteva exemple în care trecerea prin labirintul lumii s-a con­cretizat în mici porțelanuri ale negati­vității brodate cu savoir-faire pînă la mă­ies­trie.

Cumva, ni se atrage atenția că ar trebui să ne ridicăm deasupra contingențelor ca să mai putem să ne purtăm prin lume și prin vreme întregi la minte și la suflet. Să ne cons­­truim sisteme de-a fi dintr-o materie mai fină decît praful de stele. Pentru asta, cei mai mai mulți n-avem decît să apelăm la strategii ce își găsesc rațiune și justificare numai în noi înșine. Cei mai slabi de înger să căutăm să ne apărăm de insidia mercantilismului prin retragerea din lume într-o bo­emie înecată în mult fum, alcool și con­tem­­plare. Cei ce ne simțim mai puternici, să ne căz­nim să ridicăm contextul în care trăim pî­nă la standardul celor mai în­drăz­ne­țe pa­siuni și ambiții. Cei care cădem în cla­sa de mijloc, să ne resemnăm și cultivăm bu­curiile mici ca pe niște flori de colț. Iar cei care nu reușim să ne integrăm în nici o ca­tegorie să rămînem să ne dezintegrăm în ab­solutul nostru, relativ pentru alții. Și să de­venim din oameni doar personaje de re­por­taj sau subiecți pentru cercetare.

Laura PĂULEȚ