Rețeta chipului cioplit

A venit vremea ca universitățile ieșene să pună mîna pe mistrii. La figurat, trebuie să se apuce să-și zugrăvească niște programe de masterat care să se alinieze cu pretențiile noii Legi a Educației Na­țio­na­le. Din niște programe de studii cu nume a­de­menitor, dar fără o orientare precisă, trebuie să cioplească masterate profesionale, di­dactice sau de cercetare. Deși me­to­do­lo­gi­ile n-au fost încă primite, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a fost pri­ma care s-a preocupat de cum să se e­ta­leze cît mai convenabil la minister cu schim­bări la față care să ia ochii Agenției Ro­mâne de Asigurare a Calității. Restul ori nu se preocupă, ori profită că mai au vre­me de gîndire.

Nu știm foarte precis nici ce se va în­tîm­pla cu masterele transdisciplinare. Pro­ba­bil că vor avea aceeași soartă ca și spe­cia­­lizările complementare care au făcut pen­tru prea puțin timp furori printre studenți pe vremea rectorului Dumitru O­prea. Deci, în mai puțin de cinci ani, a­sis­tăm la un soi de schimbare de paradigmă în concepția di­dac­tică: studenților nu le mai este recomandat și nici măcar îngăduit să se for­me­ze multi sau pluridisciplinar. Ei trebuie să se afunde în domeniul de stu­diu în care au urmat ciclul de licență, în di­recția de profesionalizare sau de cercetare. De au am­bi­ții mai „înalte”, atunci nu au decît să mai facă o a doua facultate pe celălalt do­me­niu spre care năzuiesc. Iar dacă mai au și în­drăz­neala de-a ținti spre o carieră de pro­fesor, atunci să-și mai facă loc în a­gendă și pentru un master didactic. Cu alte cuvinte, un student care se visează la catedră în me­diul universitar sau cer­ce­tător cu apetențe in­terdisciplinare, va trebui să stea mai mult în bancă decît la cate­dră. Lu­cru care ar putea veni în ideea unei for­­mări te­mei­ni­ce, dar practic imposibil de re­a­li­­zat din ca­uza costurilor pe care le pre­­su­­pu­ne și a e­for­tului ce ar trebui in­ves­tit.

Înainte, pe un student care opta să facă masteratul în alt domeniu decît cel de li­cență, îl privea dacă avea sau nu să facă fa­ță exigențelor și specificităților unui do­me­­niu de studiu ne-mai-explorat. Însă, nu era primit să facă nivelul al II-lea al modu­­lu­lui pedagogic, pentru a putea preda în me­diul universitar, de către De­par­ta­men­tul de Pregătire a Per­sona­lu­lui Didactic de la UAIC. Acum nu mai poate ajunge în această situație, studenților tă­indu-li-se din ră­dăcini un elan ce dintr-o da­tă nu mai este considerat să­nă­tos.

Revenind. La propriu, conducerile UAIC și Universității Tehnice „Gh. Asachi” trebuie să se preocupe și de ma­chiajul corpului de clădire din Copou pe care îl împart. Tot vreo cinci ani au trecut de cînd fațada Corpului A a fost a­ranjată ca s-arate frumoasă și ochioasă. Dar se pa­re că tot o treabă de mîntuială a fost făcută, fiindcă acum se prăvălește în cio­buri mici peste studenți. Însă, măcar în această privință, s-au pus marcaje de avertizare: „pericol de accidente”.

Laura PĂULEȚ