Sărut pe celălalt obraz
Editorial 18 octombrie 2011 Niciun comentariu la Sărut pe celălalt obraz 3Avem nevoie să ne lăsăm îngenunchiați. Să ne plecăm trupurile și spiritele, luîndu-ne un răgaz de la îndoială. Îndoiți la propriu de cotidian și derizoriul lui, să ne punem în postura celui mai nefericit dintre pămînteni ca să ne recîștigăm dreptul la verticalitate. Nu fiindcă ne-am simți așa, ci dimpotrivă. Fiindcă poziția de drepți pe care trebuie să o îmbrăcăm clipă de clipă, fericirea de fațadă, ajunge să ne subjuge și să ne copleșească. Fiindcă am vrea să ne smulgem masca socială care ni s-a încarnat în ființa intimă și să izbucnim într-un plîns autentic. Chiar dacă nu credem cu-adevărat și n-am mai trecut prin probele credinței de cînd îngenuncheam la porunca de cu seară a mamei, poate măcar gestul cuvios prin excelență, sărutul sfînt, ne va izbăvi de noi înșine.
Sfânta Parascheva e în fiecare an în același loc și aproape sub același decor întru mîntuire pentru cei cu speranța frîntă sau întreagă, pentru cei care nu mai îndrăznesc să-și mărturisească păcatele nici față de ei înșiși. Cu numele luat în deșert sau prea-slăvit, Ea rămîne un reper al curăției pentru cei care au sărutat obraji nepotriviți sau au privit adînc în ochii unor chipuri mai albe ca lumina. Fie ei cuvioși sau mai puțin cuvioși, ortodocși, catolici, protestanți sau neo-protestanți. Nu degeaba aduce Sfînta cu ea și frigul, cred unii, și ne pune să îndurăm așteptarea la coadă pentru a O atinge. Ne oferă un răgaz să ne luăm gîndul dinspre dorințe neîmplinite și să le așezăm în orizontul bucuriei. Cu naivitate (în sens peiorativ), ar spune ateii, cu îndrăzneală, ar replica Sfinții Părinți. Fiindcă îți trebuie tupeu să te rupi de la ale tale, tocmai pentru a le adeveri din nou, epurat fiind, ca printr-o minune în care te-ncredințezi să crezi, de microbul răului și-al îndoielii care macină din rostul lor.
Este aici vorba de prilej, nu de haina pe care o îmbracă. Poate Sfînta ar fi putut fi Ea, Parascheva, sau un Altul. Soborul de preoți ar putut să fie format din militari îmbrăcați în straie aurite. Ar fi putut fi vară și un soare arzător. Ar fi putut fi, în locul tarabelor cu dulcețuri, linguri, mătănii și perne gonflabile cu sîni, un cîmp nesfîrșit de porumb. În loc de a ne face loc cu mîinile printre oameni grăbiți și fum de grătare, ne-am fi putut apăra cu brațele de frunzele aspre, pentru a ajunge la o clipă de izbăvire. În loc de studenți, doctoranzi sau profesori universitari am fi putut fi țărani. În loc de cărți, puteam să ne citim în stele și-n bobi destinul și să ne deplîngem asemenea patima pentru cunoaștere și patima pentru pămînt.
Astfel gîndind, cum să nu fie sărbătoarea Sfintei Parascheva un prilej de petrecere și de foc de artificii al Iașului? Cu burțile pline de mici și pieptul încununat de distincții ne plecăm, mai greu, cu onestitate înspre noi înșine, dincolo de condiția de țăran sau de profesor pe care căutăm să o afișăm sau s-o ascundem. Iar grația cu care reușim să facem acest lucru ne dă măsura reală a valorii de care căutăm, zi de zi, să ne încununăm.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu