Soluții pentru alte probleme
Editorial 27 mai 2013 Niciun comentariu la Soluții pentru alte probleme 5În ultimele luni au reînceput dezbaterile despre slaba calitate a sistemului de învățămînt românesc, reflectată (exclusiv, aparent) de gradul redus de promovare a examenului de bacalaureat. Și se tot vorbește despre acesta, în emisiuni, în dezbateri, în licee, inspectorate sau universități pînă cînd se ajunge, inevitabil, la aceeași concluzie: trebuie să faci parte, ca elev absolvent de liceu, din cei 43% care reușesc să se califice pentru următoarea cursă academică a vieții: studiile universitare. Nimeni nu a făcut însă o pauză să se întrebe, printre săgețile aruncate profesorilor, ministerului, studenților, mentalităților, etc. dacă nu există și un trăgaci care poate schilodi mult mai ușor viitorul unui tînăr.
Spre exemplu, an de an, copiii de 15 – 16 ani sînt puși, la începutul clasei a IX-a, să își aleagă viitorul înnegrind o casetă. Alegerile sînt scurte, seci și lipsite de substanță: real sau uman. Filologie, chimie-biologie, științe sociale sau matematică-informatică. Dar încă nu a stat nici unul dintre miniștrii și consilierii de la București să se pună în papucii tinerilor care au de făcut această alegere. Mulți dintre ei se încadrează într-un tipar desprins mai mult din legendele urbane decît din realitățile învățămînului preuniversitar.
Răzvrătit din oficiu, imun la sfaturile părinților, pentru un elev de clasa a IX-a alegerile sună complet diferit cînd îi sînt puse foaia și pixul în mînă. Poți să mergi la filologie, să faci limbi străine, doar știi engleză că te uiți la seriale; nu faci matematică, scapi de fizică, ai mai multe ore de sport. Poți să te faci traducător, profesor sau ceva pe relații internaționale, care sună bine și sigur se fac bani mulți pe domeniile astea. La chimie-biologie nu poți să ieși decît doctor, nu vezi că scrie la televizor cum pleacă cu toții în străinătate fiindcă nu sînt plătiți? Ce să cauți acolo? Doar dacă îți place foarte mult poți să înduri nopțile nedormite ale licenței care durează șase ani, ca să nu mai vorbim de un master sau, bineînțeles, de rezidențiat.
De matematică-fizică ajung, adesea, să fugă și copiii pricepuți la științele exacte. De teama unui profesor, a muncii grele, a legendelor care circulă pe holurile școlilor, în timpul țigării din spatele sălii de sport, din pauză. Cei care sînt înzestrați, pentru că nu vorbim de o înrolare în masă în domeniul real, ajung să aibă dubii din comoditate și din frică. Nu mai bine merg la filologie? Sigur termin cu media mai mare și intru mai ușor la facultate. Iar astfel de decizii nu vin pe fondul unei lașități și nici nu poate cădea vina complet pe anturaj. Problema se află la educația în alegerea unei cariere. Desigur, majoritatea școlilor fac astfel de cursuri, opționale sau nu. Există psihologi, oameni angajați cu diplomă, profesori care știu ce sfaturi să le dea tinerilor și care mai vorbesc și ei, pe Internet, cu unii, cu alții, ca să își dea seama cu ce se mănîncă facultatea.
Însă nu scrie nicăieri, alb pe negru, că anii de matematică, de fizică, de informatică, de chimie, de biologie de care încerci să te ascunzi nu îi mai poți recupera niciodată. Și acum, Facultățile de Litere, Drept, Economie, Psihologie sînt doldora de studenți, în afara celor pasionați, desigur, care încă nu știu sigur ce caută acolo. Studenți care, poate, dacă ar fi știut, ar fi ales altfel.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu