Tara fara Harvard

Avem integritate, dar n-avem calitate. Sau viceversa. Nu se stie precis si nu se poate spune foarte sigur. Cert este doar ca avem universitati de tot soiul, pentru toate buzunarele, dar nu si pentru toate exigentele. Dar mai ales tot felul de „comitete si comitii”, vorba lui Caragiale, care sa se bata cu pumnul in piept pe turta evaluarilor lor si mai pe urma sa se ia la harta intre ele, contestindu-si reciproc legitimitatea. Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Superior, cunoscuta mai ales dupa abrevierea de ARACIS, s-a sesizat imediat ce Coalitia pentru Universitati Curate si-a imprimat verdictele privind Topul Integritatii Universitatilor de Stat din Romania pe paginile ziarelor. Ca ar fi fost metodologia prea „subtire” si ca nu s-ar fi luat in vedere o serie de elemente semnificative, ca s-ar fi operat cu discriminari, e imposibil de transat in cazul unui conflict care priveste niste „secrete” ale unor expertize care se recomanda, fiecare in legea lor, a fi pertinente.

Din acest joc de aruncare a mitei mai mult moarte decit vii dintr-o curte in alta e clar ca universitatile si, implicit studentii si profesorii, nu vor avea nimic concret de cistigat. Sa ne inchipuim, spre exemplu, ca Universitatea de Medicina din Iasi ar fi primit locul I in topul integritatii. Ce, atunci s-ar fi sters ca de la sine pacatele din memoria colectiva a celor care au aflat ei din „surse sigure” ca „la Medicina” s-a dat si s-a primit spaga? Sau, oare, cit si-a consolidat „Cuza” statura prin faptul ca toata lumea a putut-o vedea ca ocupind locul trei pe-o hirtie? E adevarat ca si profesorilor si studentilor le-ar prii confortul de-a se sti ca activind intr-o universitate de prestigiu, insa aceasta certificare n-o va da un oarecare top care stirneste mai multa vilva decit certitudini. Toti pesemne ca-si doresc sa si simta acest lucru in fiecare zi cind vin la ore. Nu cred ca incalzeste pe nici un tinar cu un exces de zel intr-ale invatatului, dar care vine la ore fara a simti c-a invatat ceva macar nou – daca nu interesant – sa stie ca universitatea in care invata e prima sau a zecea din tara sa. La fel cum nici cadrelor didactice aflate la fiecare jumatate de an pe picior de greva, nu le va tempera avintul de-a contesta periodic institutia in care lucreaza.

E lucru stiut de prea mult timp, dar de-atita vreme „nereperat”: la noi, nu exista realmente institutii care sa certifice calitatea sau „curatia” universitatilor, permanent macinate de conflicte izbucnite in interior. Daca anumite lucruri nu merg de la sine, atunci ele trebuie generate, impulsionate si, pe o filiera sau alta, controlate de acei care stiu mai mult ceea ce stiu mai bine. Sa fie politicieni, profesori indelung „plimbati” prin institutiile de invatamint superior din afara, sincer, nu ar mai conta, daca ceva s-ar resimti ca o schimbare in bine. Cu totii am vrea ca lucrurile sa ne mearga struna, sa rasara si la noi peste noapte, ca o ciuperca dupa o ploaie de dezbateri, o universitate ca Harvard-ul americanilor sau Cambridge-ul britanicilor.  La noi insa, de cele mai multe ori, apar doar buruieni.

Laura PAULET