Autodenunț

Cînd am intrat în încăperea plină de ghivece cu plante verzi și agățătoare, am bulbucat ochii. Ce? Ce fac toți oamenii ăștia aici? Tocmai ieșisem de la proba de limbă engleză, la Bacalaureat, cu lucrarea în mînă.

Luasem locul al III-lea la olimpiada națională de engleză, așa că la BAC am primit, din oficiu, un 10 dolofan. După un sfert de oră, timp în care supraveghetorul, un slăbănog neîncrezător, a dat tot soiul de telefoane pe la inspectoratele și comisiile din țară ca să-mi verifice statutul de olimpică, am tras aer adînc în piept, m-am ridicat din bancă și am ieșit cu bucuria-n dinți din clasă. Elevii rămași în bănci mă priveau cu dușmănie.

La ieșirea pe hol, o secretară m-a înșfăcat de mînă, mi-a șușotit ceva la ureche și dusă am fost. În biroul în care m-a băgat, pe lîngă plantele pînă în tavan, cîteva profesoare de limba engleză mînuiau condeie cu viteză în jurul unei uriașe mese de lemn. Mi-au zîmbit complice și mi-au aruncat un teanc de hîrtii cu subiecte în față.
„Scrie!”, mi-au zis. „Ajută-ți colegii!”

Aha, deci asta se întîmpla în spatele ușilor închise la BAC! Din încăperi ca asta zburau fițuici cu subiecte rezolvate care aterizau grațios în fața colegilor mei și-i ajutau să ia note mari la examene. Asta era șmecheria.
Degeaba ne-au mutat într-o altă școală din oraș, ne-au amestecat cu alți elevi de-a XII-a din raion și au adus supraveghetori străini, cu fețe de dragoni fioroși. Sistemul stătea în picioare. Se copia oriunde, prin toate mijloacele.

M-am așezat cuminte și am început să scriu. În față, profesoara mea de engleză, cea care-mi deschisese apetitul pentru limba străină și mă pregătise pentru olimpiade, avea privirea îngropată într-un caiet. Scria cu spor despre Big Ben sau familia regală.

Avea vreo 60 de ani. O femeie blajină, cu voce caldă, pe care o iubeam mult. M-am uitat la ea, dar și-a ferit privirea și a ținut-o departe de mine până la finalul probei. N-am discutat niciodată despre ce s-a întîmplat atunci.

Mi-am amintit de această scenă joi, la proiecția de la Sala Palatului a extraordinarului Bacalaureat, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu. Mi-am amintit de starea de nedumerire, neputință și rușine de atunci. Am făcut, în acele cîteva ore din clasa a XII-a, parte din sistem. N-am crîcnit, nu m-am opus. Sper ca măcar elevii veniți la film să o facă.

Text de Lina VDOVÎI, jurnalist freelancer