Cu mintea amorțită

„Sînt în 32, mai am o singură sta­ție și ajung”, am răspuns, cu vo­­cea înghețată, la telefon. După ce­va timp de haiducit aiurea prin Fe­rentari, am găsit stația RATB de care aveam nevoie; reușisem cu brio să sar peste o băltoacă, am de­pășit elegant două bătrîne și am prins din fugă tramvaiul, fără să mai alunec pe pojghița lucioasă de pe trotuar. Nici n-apucasem să termin acea propoziție, că deodată, din fa­ța mea, cineva mă face „rus îm­puțit!”.

Cam pe la 40 de ani, blondă, cu niște cercei rotunzi și mari cît ga­u­ra covrigului la un leu, începe să-mi spună că i-am cotropit țara, i-am furat tot ce avea mai de preț și că o să îmi „mute direcția”. Mă spe­rie, mă duc la o altă ușă a tramvaiului, dar ea își continuă discur­sul și înjurăturile la adresa mea și a rușilor mei. Din spatele tramvaiului, deja se aude „ce i-a fă­cut, măi, lui asta?” și mă întreb, la rîn­du-mi, cu ce am deranjat-o. Se pa­re că nu-i place cînd cineva vor­beș­te, la telefon, lîngă ea, dar de la amenințările cu tăiatul gîtului și pînă la a mă face rus nenorocit, e cale lungă.

Și așa mi-am dat seama că, une­ori, am nevoie de astfel de „ciu­pituri” în viață, pentru a nu în­ghe­ța în rutina, care se instalează fă­ră să-ți dai seama. M-am speriat, că-s fricos de felul meu, dar să știți că m-a scos din amorțeală. La urma urmei, de prin liceu n-am mai fost înjurat ca la ușa cortului, de un străin. Nu am nevoie de călătorii spi­rituale în India sau plimbări prin pădure, pentru a mă descoto­ro­si de urmele obiceiurilor zilni­ce.

Duminică am descoperit, într-un cartier, una dintre pu­ți­ne­le sifonării care mai există în oraș. Cu 50 de bani, am băut un sifon, care mi-a trezit stomacul mai ra­pid decît o jumătate de lămîie în­ghi­țită cu ochii închiși.

Prăjiturile sînt mai bune dacă le mănînci într-o co­fetărie de cartier, puse pe aceleași farfurii ciopite și cu dungă al­bastră, vechi de 20 de ani. Iar da­că tot vreți să simțiți pulsul unui oraș, nu dați banii prin barurile din centrul orașului, mergeți în piață, la oră de vîrf și încercați să vă ale­geți singur cartofii din sacii ne­gus­torului. Să vedeți atunci cît puls există!

Rutina nu e talpa iadului, orice ar spune specialiștii în ale tră­itului sănătos, doar că trebuie să fim atenți să nu ne tocim prea mult sim­țurile. Cînd v-ați săturat de viață, luați o gură de sifon, o palmă de la mamă și căutați bucuriile mici, de altădată. Sînt mai frumoase și mai ieftine. Iar pentru 20 de bani în plus, vă pune și concentrat de căpșuni, la sifon.

George GURESCU