Iarna pe altă uliță

Aerul aspru și sărat al mării l-am simțit de cum am trecut podul de la Cer­navodă. 11 lei taxa de trecere a po­dului și deja mă gîndeam la boabe­le de nisip care-mi vor intra între de­getele și se vor ține de mine, pînă acasă. Anul acesta am lăsat plajele fierbinți, vînzătorii de porumb fiert sau Granini și am preferat să mă duc iarna. Mai exact, pe 1 Decembrie.

În decembrie, Mării Negre nu-i lipsește nimic. N-are nevoie de in­frastructură, nu are nevoie de pre­țuri bune și personal profesionist. Nu ai cu cine să te cerți la coadă, și nici tu­riști care să te lovească în spate cu saltelele pline de apă și alge. Va­lu­ri­le albastre-verzui te urmăresc pe ni­si­pul umed, iar pescărușii sînt singu­rii care țipă în neștire. După o plimbare pe plajă, nu găsești decît scoici strînse în talpa pantofului și puținii pași ai u­nui tînăr care făcea jogging.

Spațiile verzi dintre fostele ho­te­luri comuniste aduc a curți amă­rî­te de cămin, iar culorile stridente care le acoperă le fac să arate a clădiri „rea­bilitate” termic de la capătul Bucu­reș­tiului.

Singurul lucru viu în Ma­ma­ia e un poster gigantic de pe un club, care-ți arată un grup de ma­ne­liști geluiți și plini de pietricele stră­lu­citoare. Urîtă mai e stațiunea asta; ho­teluri cu nume lipsite de originali­tate (Flora, sic!), tobogane ruginite, care nu mai găzduiesc decît cîinii va­gabonzi ai orașului și rămășițe ale unui litoral prea kitchios și scump.

Cele două Eforii aduc a orașe mici, îmbrăcate în copaci și uitate la mar­ginea lacului; mai sînt cîteva bannere rătăcite cu cîte un „Oferim ca­zare” care le dau de gol, dar nu simți „estivalul” ca-n Saturn sau Ju­piter.

Fără Vama Veche în ureche

Mangalia mi-a plăcut mult mai mult decît Constanța. Și nu pentru că nu-i Mazăre primar, ci doar pentru că-i mai mică și mai curată. Man­ga­lia e acea soră mică și mai puțin aju­tată de familie, dar care, cu perse­verență, reușește s-o întreacă pe Cons­tanța, fată care deja o apucase pe că­rări neortodoxe. Blocurile mici, vă­ruite în alb, cu geamuri ascunse de o­b­loanele de lemn, plaja lată și ba­ru­ri­le care funcționează de-a lungul a­nu­lui, chit că nu au mai schimbat pal­­mierii de plastic de la intrare, îți ara­tă că viața există și dincolo de vară.

Vama Veche e mai frumoasă de­cît pe timpul sezonului călduros.

Stu­ful nu mai adună șatra de puștani ple­cați de acasă, iar pînă la Expirat nu mai dai de rebeli fără cauză și alți hi­pioți rătăciți în negura timpului. Ce-i drept, îl auzi pe Nicu Paleru cîntînd de la un hotel, însă e 1 Decembrie. Fie­care sărbătorește cum vrea.

Bineînțeles, cel mai bine mer­geți vara, dar atunci cînd ajungi la mare iar­na, e ca și cum ai prinde-o în in­ti­mitatea ei, știind că nimeni nu o ob­ser­vă. Totul e mai limpede și mai clar, chiar și urîțeniile din Saturn.

George GURESCU