Năzdrăvanii din cer
Opinia de la centru 30 octombrie 2012 Niciun comentariu la Năzdrăvanii din cer 2„Te-a durut? Cînd ai coborît din ceruri?”, asta era una dintre replicile siropoase de agățat. Numai că acum i s-a potrivit la fix lui Felix Baumgartner, parașutistul care a sărit de la 39 de kilometri altitudine. La fel ca celelalte cîteva milioane de oameni, m-am uitat la saltul austriacului, să văd dacă va reuși să spargă toate recordurile pe care și le-a pus în cap.
Nu mai știu dacă a spus, la fel ca Armstrong, „un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”, dar recunosc că m-am emoționat cînd l-am văzut cu picioarele pe curbura Pămîntului, urmînd să facă cel mai nebunesc lucru al vieții. Nu cred că era pregătit pentru lucrul ăla; oricîte antrenamente ar fi făcut înainte, cei de la Red Bull sigur nu i-au oferit, în timpul simulărilor, o panoramă cu Pămîntul, la scară reală.
Alexandru Nicolau, campionul mondial la parașutism în 2010, a fost cel care a comentat pe un post de televiziune acest eveniment. În urmă cu ceva timp, la Clinceni, am învățat chiar de la el ce înseamnă să fii dependent de săritul din avion. Mi-am dat seama că nu poți înțelege parașutismul pe deplin, decît dacă simți și tu strînsorile chingilor din jurul pieptul și nu-ți lași picioarele să atîrne în afara unui avion, care zboară cu vreo cîteva sute de kilometri pe oră.
Am urcat, împreună cu el și alți trei parașutiști, la aproape 3500 de metri înălțime. De cum s-a deschis ușa avionului, zgomotul metalic al elicilor a fost înlocuit de vuietul aerului care invadase cabina, iar în următoarea secundă îl văd pe Alex cum se sprijină de-o bară din afara avionului și își lasă trupul să cadă. „Cînd sari, nu trebuie decît să îți lași picioarele în spate și să-ți ridici capul”, mi-a spus instructorul, cu vreo jumătate de oră în urmă și la trei kilometri mai jos. M-am uitat la teniși să văd dacă-s legate șireturile – chiar n-aș fi vrut să-i pierd pe la Clinceni – și am pornit înotul printre curenții de aer, cu o viteză de 200 kilometri pe oră. 15 secunde a durat saltul în gol, timp berechet în care am făcut niște tumbe și o parașutistă se dădea mare, arătîndu-ne o serie de acrobații. Am întins mîna după ea, însă nu am reușit decît să mă pocnesc pe mine însumi, din cauza vitezei prea mari.
Adrenalina îți limpezește gîndurile și uiți de gravitație, de parașuta care s-ar putea să nu se deschidă sau de posibila intersecție cu un stol de păsări. Rămîi cu gura deschisă și nu clipești deloc, de teamă să nu pierzi vreun peisaj fabulos. „E o poezie în aer”, mărturisea parașutistul Alex. Îi dau dreptate întru totul, dar acum mă întreb ce ar putea spune Felix, după cei 39 de kilometri săriți. Pentru el, sigur e mai mult decît poezie.
George GURESCU
Adaugă un comentariu