Pe Internet, ca la țară

Cînd lucrezi într-o instituție ce pri­­mește finanțare de la Stat, în­seam­­­nă că ești vinovat de tot. Nu numai că ții oamenii în sărăcie, dar, pe deasu­­pra, îți mai și bați joc de ei și mani­pu­­lezi realitatea. Le ceri bani, îi obligi să plătească taxa radio-tv și nici mă­­car nu dai și tu un meci al Na­țio­na­lei să-l vadă și românii din Italia.

Cu toții știm cum arată omul în online; fără să fie verificat, lipsit de res­ponsabilitatea vorbelor sale și cu o conexiune bună la Internet, se dezlănțuie mai ceva decît omul săl­ba­tic al lui Jean-Jacques Rousseau. De ceva timp, am devenit interfața pro­iectului la care lucrez și le răs­pund tuturor oamenilor care ne scriu. Iar din zece mail-uri, vreo șase sînt cu în­jurături, amenințări, dileme existen­țiale și cereri de a reinstaura mo­nar­hia. Două dintre ele abia dacă lasă un „Vă mulțumesc” la finalul mail-ului Și nici nu vreau să spun cîți oameni mai știu să scrie corect gramatical. Dia­criticile deja au devenit de­sue­te. Sînt oameni care cred că le poți re­zol­va procesele pe care le au cu au­to­ri­tățile, vor să le vii cu leacuri la pro­ble­mele lor de sănătate și îți cer să îi dai jos pe Ponta, Băsescu, Oprescu sau primarul din nu știu ce comună ro­mâ­nească.

În schimb, ce m-a întristat cel mai mult în toată această perioadă este vio­lența și ura pură cu care oa­me­nii îți scriu. De regulă, aceste ame­nin­țări sînt legate de meciurile de fotbal pe care Televiziunea Română nu le difuzează și în străinătate. Aceste par­tide sau „evenimente de interes na­țio­nal”, după cum le-a numit un domn,  trebuie să fie văzute de toți ro­mâ­nii, din toate colțurile lumii. Nu contea­ză că difuzarea unui meci în online se face, totuși, în baza unor clauze des­tul de stricte și că n-ai să vezi BBC tran­smițînd meciul cu Man­ches­ter englezilor din Papua Noua Gui­nee.

Le dai aceste explicații, iar ei revin cu „tot sînteți hoți”. Degeaba le explici că filmele pe care le vezi, să zicem, pe TVR 1, nu poți să le dai și în on­line, că doar nu sînt proprietatea Te­le­viziunii, că ai încălca alte drepturi de difuzare. Tu trebuie să le dai și pe site, pentru că, după cum s-a plîns ci­neva la un moment dat, „eu sînt la mun­că, unde nu am televizor și vreau să văd serialul coreean”.

Sînt alți oameni care ne în­trea­bă de ce facem „propagandă” unui anu­mit rit religios, cînd în România sînt atît de mulți ortodocși, iar dilemele și nemulțumirile pot continua. Răs­pun­­zîndu-le politicos și cu conș­tiinci­ozi­tate, sper că i-am luminat sau le-am arătat că în online, putem vorbi și cu un „Vă mulțumesc”, la finalul me­sa­jului. Dacă a funcționat, am să vă spun la următorul meci de fotbal al Naționalei.

George GURESCU