Să faci, să vrei

Să ai oaza ta în mijlocul ora­șu­lui, să-ți crești singur roșiile, să le pozezi, să înveți lucruri și să faci și un pic de mișcare între timp: ce com­binație de acțiuni poate fi mai frumoasă pentru omul modern, cel atît de dornic de evadări și regăsiri de sine? Să luăm, de exemplu, gră­dinile comunitare. În ultimii ani au apărut în România mai multe iniți­a­tive de spații în care oricine se putea înscrie pentru a lua în primire un lot de pămînt. Cum evoluează însă, de obicei, cu proiectele astea?

Cei de la Asociația Ecoruralis din Cluj anunța, la sfârșitul lui 2014, că va oferi trei loturi a câte 120 de me­tri pătrați către trei persoane care vor să facă agricultură. Erau parte dintr-un teren pe care-l arendaseră, un­de­va la ieșirea din oraș. La puțin timp după aceea, au găsit trei can­di­dați pentru loturi: un IT-ist, un desig­ner de publicații și o proaspătă mă­mică. Proiectul a început foarte struc­turat, spune Ramona. A creat inclusiv un calendar virtual în care au trecut activitățile și timpul potrivit pentru fiecare. Le-au dat acces la un program în care era planificată bu­cata de grădină, astfel încît să o poa­tă gestiona inclusiv din birou. Le-au pregătit inclusiv răsaduri.

S-a pierdut totul pe parcurs, po­ves­tește acum Ramona. „Pentru ei nu părea foarte serios proiectul ăsta de grădină comunitară. (…) E ușor să iei o stropitoare, să faci un selfie… Dar dacă nu-i împingeam noi de la spate, nu acționau în niciun fel, n-aveau nici un pic de inițiativă”, ex­pli­că Ramona. N-ar mai repeta ex­periența prea curînd.

Deși grădina îngrijită de Laurențiu Cernat pe acoperișul Direcției de Asistență Socială Bu­cu­rești a fost concepută ca una comu­nitară, s-a cam descurcat de unul singur. „Au fost câțiva voluntari care au mai venit să ude, dar s-au împrăș­tiat chiar în perioada cea mai aglo­me­rată. Cel puțin pe vară am cam rămas singur. Au plecat toți în va­can­ță și… Am avut o perioadă când am plecat și eu o săptămână, și a venit doar o persoană, dar a udat superficial și straturile astea erau veștejite rău”, își amintește el.

Sînt experiențe aparent neîn­sem­nate care vorbesc bine despre lumea de azi, cea în care suntem co­nec­tați permanent cu sute de oa­meni îm­pre­ună cu care vrem să împărțim mii de momente demne de selfie-uri, o lume în care primim și trimitem invitații la evenimente doar unul și unul și în care nu vrem să deza­mă­gim pe ab­so­lut nimeni, și tocmai de aceea n-a­vem timp să udăm un fir de roșie.

Text de Vlad ODOBESCU, jurnalist freelancer și Senior Editor Opinia Studențească.