Anul viitor îmi va începe viața

Pastila de după Niciun comentariu la Anul viitor îmi va începe viața 58

Of, iar mă duc la grădiniță! Parcă de abia ieri a început vacanța de iarnă, iar acum e deja luni. M-am săturat de doamna educatoare, care mă pune întruna să subliniez literele din caiet, să socotesc și să dorm la amiază. De ceilalți copii… nici nu mai zic. Nu mă înțeleg cu ei. Fetele vor să îmi fure păpușile, iar băieții mă trag de păr. Zic că am coada la fel ca cea a unui ponei.

Lasă, mă duc eu la anul la școală. O să am alți colegi, o să mă joc cu ei și vom vorbi toată ziua. Ce dacă sora mea mă sperie că voi avea multe teme? Îl voi ruga pe tata să mă ajute la matematică, iar pe mama la română. Iar atunci, alfabetul și șirurile numerelor pare și impare nu mă vor mai speria, făcîndu-mi părul să mi se zburlească, iar inima să îmi bată de parcă galopează. La anul, voi fi mai înaltă, iar dacă careva se va lua de mine, nu-l voi pîrî Alinuței, adică surorii mele mai mari, ci îl voi trage de urechi singură. Sau aș putea să-i spun doamnei învățătoare, ea s-ar ocupa mai bine, dar tare n-aș vrea să o încurc. Nici nu știu cum urechești pe cineva, dar învăț eu. Am văzut odată la părinți. Tare a mai țipat tata cînd mama și-a înfipt degetele cu unghii roșii în mica bucățică de carne care-i folosește la auz tatei, pentru ca apoi să-l pupe ușor pe nas.

La anul voi avea 7 ani. Voi purta pantofi de lac care au tocul de doi centimetri, cămășă roz pal, părul împletit într-o coadă ca cea a Elsei în care voi agăța cîteva agrafe aurii și o fustă neagră, cu volane. M-am uitat într-o revistă de modă a vecinei de la trei și am văzut acolo că ăsta e trendul în ziua de azi. Îmi voi ține cărțile într-un ghiozdan mic, iar dacă afară va fi frig, voi purta o beretă roșie. Voi fi printre cei mai buni copii din clasă. La sfîrșitul lunilor de studiu, voi lua premiul întîi. Bunica are să fie tare mîndră de mine! La fel și tataia, dar pe el îl interesează mai mult dacă mă voi duce la balet. Nu știu, mă voi gîndi la asta mîine.

Voi avea prieteni cu care să mă joc ziua pe afară, cu care să fac oameni de zăpadă, ori să merg la patinoar. Dacă voi fi mai ordonată, Alinuța mi-a promis că îmi va aduce de ziua mea un cățeluș. N-are bani, că-i doar în clasa a VIII-a. Probabil că îl va adopta. Sper să fie mic și drăgălaș. Îl voi numi Lord-Regele Soare. Mmm, abia aștept să vină anul viitor! Da, da, voi fi o fetiță tare simpatică… dar ce somn… Bună, Moșule Ene, te-am aștep…

de Andreea CIBOTARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top