Bipolaritate
Pastila de după 20 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Bipolaritate 10La-nceputul lui noiembrie, s-au scos strugurii din cutiile din aprozar și s-au umplut cu portocale, mandarine și clementine. Se termină repede, mi-a zis tanti, așa că aduce proaspete în fiecare dimineață. Își așază o șuviță blondă ondulată după ureche și-mi povestește c-așa se întîmplă, cumpără lumea, că vine Crăciunul. Că vine Crăciunul i-am zis și eu unui prieten cînd m-am dus în București și-am vrut musai să-l trec prin fața Guvernului, să-i arăt unde se protestează. N-a înțeles mare lucru, dar văzînd oamenii cocoțați periculos și macaralele proptite alături cum se spetesc împreună să atîrne niște luminițe cu stele mari, frumos conturate, în mijlocul becurilor, a înțeles că-i sărbătoare. „N-are nimic, a venit deja peste tot.” „Peste tot se găsesc” mi-a zis și colega de cameră, cu care eram în mijlocul supermarketului, eu holbîndu-mă la cutiile mai mari decît mine, pline cu Moș Crăciuni din ciocolată, ea încercînd să-mi arate unul dintr-un colț, deja mîncat de vreun client fidel pe jumătate, cu ambalajul care trebuia să-i acopere capul vîrît în restul figurinei cu urme de dinți, după mușcătura hotărîtă.
***
În camera de cămin miroase a coji de portocale și de fiecare dată cînd deschidem ușa rîdem, fără să știm exact de ce și cum. O pungă cu clementine e nelipsită și-n fiecare seară, în loc de mingi, ne-aruncăm cu ele imitînd niște pase de jucători profesioniști din patul de jos pe cel de sus și invers. Luminițele de Crăciun mi le-am adus în septembrie; le-am găsit uitate într-o cameră de hotel, așa că le-am luat acasă și le-am adus cu mine cînd m-am mutat aici. Am bătut niște cuie în perete și le-am înșirat frumos, printre poze și paginile din ziare pe care mi le-am lipit lîngă pat. Moș Crăciuni încă n-am cumpărat să mîncăm, dar de fiecare dată cînd dau play vreunei melodii, în cameră se-aude – „Asta parcă-i de Crăciun; așa-mi sună mie!”.
Adaugă un comentariu