Bogăția ascunsă

Mama este o creștină înfocată, mereu a vrut să mă atragă spre creștinism și pînă mai ieri îi și ieșea, dar de curînd am cunoscut o fată și ea mi-a dat toată viața peste cap. Se numește Maria și este cea mai deșteaptă persoana pe care am putut să o cunosc. Ea este atee și mi-a răspuns la cîteva întrebări despre creștinism, întrebări la care eu nu voiam să îmi dau un răspuns. Am început să o ascult din ce în ce mai mult – pare foarte documentată, iar eu o cred pe cuvînt. Cea mai grea parte este că trebuie să îi ascund mamei adevăratul motiv pentru care nu vreau să mai frecventez biserica.

Ai mei au citit din scoarță în scoarță Biblia, dar nu același lucru îl pot spune și despre mine. Cînd eram mică eu nu ascultam povești despre prințese care trăiesc fericite pînă la adînci bătrîneţi. Se ocupa mama să îmi citească în fiecarea seară cîte un pasaj din Biblie, în felul ăsta am ajuns să știu Biblia fără să o fi deschis vreodată. Mama îmi spunea că Biblia este „aurul negru”, pentru că ascunde cele mai multe comori în interioru său și pentru că este protejată de coperțile dure și negre. Țin minte că am întrebat-o într-o zi de ce sunt coperțile negre dacă e o carte atît de importantă și mi-a răspuns că se camuflează de oamenii răi. Nici acum nu știu cine sînt acei oameni răi care ar vrea să o distrugă.

Recent am aflat că tata suferă de o boală cruntă și doar o minune îl poate salva. Mi-am pus cît de mult am putut gîndurile în ordine, dar nu am ajuns la nici un consens în legătură cu el. Totul în casă este diferit de atunci, mama se comportă ciudat și plînge mereu, iar tata este mai vioi ca niciodată. Mă cheamă frecvent să facem tot felul de activități împreună. Mi se pare că își ia rămas bun de la mine într-o notă mai subtilă. Încerc să caut alinare și știu unde aș putea să și găsec.

Mă duc împreună cu mama la biserică; acolo mă rog cum știu eu mai bine și îi cer iertare Domnului pentru necredința mea. Petrec cîteva zeci de minute acolo și mă întorc acasă cu un pic de speranță în suflet. Deschid conștiincioasă Biblia și încep a citi din ea – mă acaparează tot ce este scris acolo și cînd ridic, în sfîrșit, ochii din carte văd că au trecut trei ore de cînd am început să citesc. Mi se pare actuală, mi se pare că un foarte bun filozof a scris-o de cel mult doi ani, mi se pare o comoară. Am judecat greșit totul și nu am cum să mă pun în fața divinității și să o neg. Ne naștem cu sîmburele credinței și orice am face, nu putem să scăpăm de el.

de Mădălina PÂNTESCU