Cărările unei răscruci de drum
Pastila de după 29 martie 2015 Niciun comentariu la Cărările unei răscruci de drum 11Sînt la mijlocul unei răscruci de drum, nu știu de unde am venit și nici încotro să o apuc. E un loc pustiu unde sînt bătute mai multe cărări. Nu văd niciun copac și cu atît mai mult niciun indiciu. Sînt singură și asta mă îngrijorează. Mereu știam ce să fac, pentru că unul îmi sufla la ureche, altul îmi spunea verde în față, iar cel de-al treilea ezita să își împartă cu mine gîndurile, dar i le citeam atît de bine de pe față încît putea să nu scoată niciun cuvînt. Nu poți să ascunzi ce crede o majoritate, dar cînd rămîi singur cu tine nu știi încotro să mergi. Care ar fi cărarea cea mai bună? Cea îngustă sau cea mai lată? Cea din pietriș sau din lemn? Alegerea mă zăpăcește, mă rotesc în dreapta și în stînga, fac un pas înainte și doi înapoi. Mă tem că alegerea mea nu se va termina cu succes și voi rămîne din nou singură.
Închid ochii, respir adînc, trag aer în piept, încerc să-mi alimentez creierul cu oxigen. Gîndește! Doar ți-am spus, gîndește! Nu vrea să mă asculte, tot o spune pe al lui: „Am nevoie de idei, de un sfat, caută-mi un om cu care aș putea vorbi”. Nu mă simt în apele mele, iar inima bate din ce în ce mai tare. O întreb și pe ea, dar aud același răspuns vag. Știu că trebuie să aleg pentru că oxigenul e pe sfîrșite, era și timpul de mult să plec, dar am ezitat. Deschid pleoapele și privesc spre un drumușor îngust, dar neted. Primul pas, al doilea, capăt încredere și încep să alerg. Mă simt mult mai bine, iar după orizont văd lumina. O rază mă mîngîie pe cap și îi zîmbesc. Am o presimțire bună, cu toate că a fost o decizie grea, am reușit să mă mișc din loc, iar acum văd indiciile unei vieți mai bune.
Brusc mă opresc, mi se taie respirația, rămîn încremenită în loc. Nu pot să-mi mișc brațul, iar picioarele și-au înfipt rădăcinile în pămînt. Trebuie din nou să aleg pentru că am ajuns la o altă răscruce de drum a vieții.
Adaugă un comentariu