Cine-a rămas acasă

Am plîns după o mulțime de lucruri. Am plîns atunci cînd nu mai aveam destui bani – nu mai știu exact pentru ce nu aveam destui – iar părinții mei s-au decis să vîndă văcuța pe care eu o prețuiam atît de mult. Altă dată cînd am vărsat lacrimi amare a fost atunci cînd, pentru că se stricase, a trebuit să înlocuim vechiul frigider. Am bătut cu picioarele și pumnii în pămînt și am spus ore în șir că-mi vreau frigiderul înapoi. Aveam șase ani. Tot șase ani aveam și atunci cînd, cu ochii înlăcrimați, m-am proptit în fața părinților mei și le-am zis că sîntem cei mai săraci din sat. Cred că acela a fost momentul în care am plîns cu toții, dar și cel care a schimbat cursul multor lucruri ce aveau să ni se întîmple.

Pe cît de mult îmi doresc să nu fi spus niciodată acele cuvinte, pe atît de mult mă bucur că am avut curajul să o fac. La cîteva luni după întîmplarea menționată, părinții mei au emigrat în Grecia și nu s-au mai întors de acolo pentru ceea ce părea a fi o veșnicie. Desigur, primeam o varietate de dulciuri pe care niciun alt copil de pe aleea unde mă jucam nu le avea, însă cînd ajungeam înapoi acasă mă așteptau doar durerile de spate, cap sau oase ale bunicii pentru care trebuia să găsesc un remediu. Prima dată cînd s-au întors, aproape că nu mi-am recunoscut părinții. Nu-i mai văzusem niciodată purtînd ochelari de soare și cu siguranță nu-i văzusem nici atît de bronzați. Pentru cîteva săptămîni a existat o barieră lingvistică între noi și n-am prea reușit să ne vorbim, chiar și atunci cînd discuțiile erau simple, ei se pierdeau în limba pe care o uitaseră puțin cîte puțin.

Au plecat și s-au întors de atunci de atît de multe ori încît nu le mai pot număra pe degete. Au schimbat țările și s-au maturizat odată cu schimbările, iar eu odată cu ei. De cînd n-a mai fost închisă în satul în care a trăit atîta timp, mama și-a luat inima în dinți și-a discutat cu mine despre tot ce i-a trecut prin cap. Deși urăsc că nu am niciun „acasă” definit din punct de vedere al spațiului, mă bucur că în sfîrșit am reușit să ajung „acasă”.

Sursa foto