Cîteva etichete grele

De ce are cutare notă mai mare? Sigur a făcut niște mișmașuri de a făcut o lucrare așa de bună. L-au ghicit colegii de la o poș­tă, un oportunist care fuge după note ca la proba de viteză. Gata, eticheta i-a fost li­pită de frunte și ștampilată de colectiv. Nu s-a gîndit nimeni să-i sape puțin prin gîn­duri și să afle că el chiar a învățat pen­tru cele două cifre scrise cu roșu. Că nu se mul­țumește defel cu mediocritatea și că nu îi place cuvîntul „degeaba”. Nu, el e ari­vistul, clar.

Dar celălalt cutare cum de-și permite să pună note atît de diversificate? De la 1 pînă la 10, auzi. Un tiran, fără îndoială. N-are pic de considerație pentru discipolii săi. Și ce dacă a avut un punctaj după care a calculat media, nu putea să mai scape cîte un punct pe ici, pe colo? Chiar așa de bătut în cuie era ba­re­mul acela? Cînd, de fapt, el a scos zecimi și sutimi din mînecă ca să poa­tă rotunji din peniță un cinci, oricum asta își doresc aproape toți. Și-a scrîșnit dinții, și-a călcat cu bocancii convingerile și a vrut să facă un bi­ne. Doar că a ieșit cam rău. Un tiran e-un tiran și gata.

Ce să mai zici de cutărică acela, pe care nici nu știi cum îl cheamă și ca­re stă mereu singur pe-un rînd? Un ciudat, un anti-haz care strică su­fle­tul petrecerii. Nici n-are rost să-i dai atenție, îți bați gura degeaba, ci­ne știe cum reacționează. Noroc că ai un grup întreg lîngă tine și el e doar unul singur. N-ai putea fi ca el, să stai mereu deoparte cufundat în gînduri, să nu vrei să te distrezi cu ceilalți și să fii un exilat de bună voie. Nu stai la discuții, arunci piatra și privești cum îl lovește. Dacă ri­pos­tea­ză, fugi. Dacă nu, mai arunci cîteva.