Cîțiva agenți de Iași

Nici James Bond nu mai e ce era oda­tă. Faima lui s-a scufundat sub „Games of Thrones” și seriale cu vampiri. Prea pu­țini mai viseză la costumul office și la zîm­betul de Don Juan din colțul gurii. Astăzi au mai rămas pe străzi cîțiva agenți 007 ră­tăciți, dar ei nu mai salvează lumea. Sînt cei care trăiesc o altfel de „acoperire”. Sînt agenții de la periferia societății, pentru ca­re nu se aude pe fundal muzică an­tre­nan­tă.

În Iași, dacă ești atent, pe lângă ei se aud uneori clopotele Mitropoliei. În loc de gadgeturi de ultima generație, folosesc scaune cu rotile sau cîrje. Nu zboară cu vreun rucsac cu reacție, ci sînt purtați de alți agenți, încoace și încolo, după cîte o pomană. Ceilalți agenți pe care i-am mai descoperit, nu trăiesc la periferia so­cietății, ci în buricul ei, și încearcă să fie mai „isteți” decît primii. Nu au curajul să spună sincer ce gîndesc, iar cînd șeful îi apostrofează, zîmbesc fals și îi dau dreptate, pentru ca mai apoi să dea mai departe pietrele care au fost aruncate în ei. Se întorc în Antichitate, cînd nimic nu se făcea fără o mască. Pentru un ritual religios, război sau nuntă trebuia să ai mereu deasupra ochilor un anume tip de mască, desenată sau împopoțonată cu pene. Fiecare avea scopul ei și se purta la momentul potrivit.

Acum măștile sînt etichete lipite pentru totdeauna de numele sau fața cuiva. Și cum nu se mai dezlipesc, oamenii se obișnuiesc cu ele și căpătă gesturi necugetate. Rîd cînd trebuie să plîngă și se enervează cînd trebuie să discute calm. Fiecare zi e un carnaval întreg și ei pot schimba zeci de grimase odată. Azi, actorii de la teatru sînt geloși, căci, adesea, publicul joacă teatru mai bine decît ei.