Dorul are gustul dulce
Pastila de după 25 mai 2015 Niciun comentariu la Dorul are gustul dulce 25Iași, aprilie 1994. Acesta avea să fie începutul unei tradiții. Pe la începutul lunii, bunicul ei s-a dus prima dată în Republica Moldova, cu treabă. La întoarcere, i-a adus un săculeț mic, plin cu bomboane. L-a luat timid în mînă și l-a întors pe fiecare parte, mirosindu-l ca un copil mic. Repezită, cum era ea, l-a desfăcut în grabă, le-a împrăștiat pe podea și a început să mănînce din micile cubulețe aromate. Se bucura cînd boțea foițele colorate fiindcă mai dezvelea cîte o bucățică de ciocolată cu jeleu, care dispărea într-o clipită. Fericirea de pe chipul fetiței l-a emoționat pe bătrînul care o privea cu atenție și număra fiecare bomboană pe care ea o mînca. De atunci, de fiecare dată cînd pleca peste Prut, bunicul umplea săculețul cu bomboanele Bucuria pentru nepoțica lui.
București, noiembrie 2014. De cînd s-a mutat din Iași nu și-a mai văzut bunicul. A rămas, în schimb, cu dorul de bomboane aduse din Basarabia și cu dorul de cel care a avut grijă de ea mai mult decît oricine. În drum spre muncă, își mai cumpără de la stația de metrou Piața Unirii cîte un pumn de „bucurii” aduse la suprapreț. În timp ce așteaptă metroul, se așază pe băncile de pe peron și le mănîncă lacom, reamintindu-și de prima zi în care i-au picat în mînă. Așa știe ea să păstreze viu chipul celui mai drag om pentru ea și tot așa se minte că anul acesta va merge acasă, la cel care a crescut-o.
După ce urcă în tren, lasă pe peron amintirile din copilărie și se întoarce la ceea ce reprezintă viața ei de acum: o realitate cu „bucurii” puține, înghițită de un oraș cu care e convinsă că nu are nimic în comun.
Adaugă un comentariu