Facultatea altfel, năravurile la fel

Pastila de după Niciun comentariu la Facultatea altfel, năravurile la fel 10

E simplu să spunem că o facultate făcută pe gustul studenților va fi una în care va predomina studiul, practica, cursurile interactive și orele petrecute cu folos pentru formarea profesională. Adevărul trist este însă că o astfel de facultate nu există nici măcar în imaginația profesorilor. Studenții ar vrea un loc unde dacă vin mahmuri să nu fie prea multă gălăgie, unde cursurile să se țină doar dacă nu este altceva mai important de făcut în ziua respectivă. Un loc în care, dacă nu ai chef să te duci, nu îți spune nimeni nimic, dar îți dă în continuare o diplomă.

 

Iulian BÎRZOI – Cu viitorul de vînzare

Cătălina DOBROVICEANU – La școală, din fotoliu

Doina SÎRBU – Un cocktail din fum și votcă

Anca TOMA – Coborîm la catedră

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top