Fost-au ceasurile de alint

Să vă zic drept, de rare ori mă amestecam ghidușă prin treburile casnice ale mamei și atunci, fie simulam în poziția de bucătar junior, fie mă lăsam apucată de febra curățeniei și începeam să mă foiesc dintr-o cameră în alta, după nu știu ce produs minune care să șteargă tot. Și aici lua sfîrșit întreaga mea colaborare cu mama, pe vremea cînd eram în pielea fetiței de 10-11 ani.

În copilărie și adolescență mă găseam aproape totdeauna sub cupola de alint a părinților, de unde, într-adevăr, nu voiam să ies prea curînd. Mă bucuram de afecțiune și de memorabilele clătite cu dulceață de vișine, pe care mama mi le făcea în unele duminici. Alteori, în serile de iarnă, mai ales, cînd totul afară hiberna și pe drumul din fața casei nu mai vedeai nici urmă de om, după ora 19.00, în casă, la căldura focului din sobă, tata devena docil la rugămințile mele de a ne juca. Și astfel se pomenea cu mine după gît, la un joc de cărți ori într-o aventură doar a noastră în care eu mă prefăceam aflată în primejdie, iar el, salvatorul, mă prindea de mijloc și fugea cu mine către locul siguranței: patul. Dimineața, grijile părinților erau mereu aceleași: să gătească, să muncească, să facă cumpărături și să plătească facturi, în timp ce în dormitorul mic, unica mea preocupare era să construiesc o casă pentru păpușile mele cu păr lung și rochii de basm sau să mai caut un text scurt pentru a le citi copiilor imaginari din clasa la care îmi plăcea să cred că predau. Apoi un desen animat favorit îmi fura orice interes pentru jocurile clasice, îndemnîndu-mă să mă bag sub pătură și să privesc la personajele de pe ecran.

Dincolo de orice răsfăț abia acum conștientizat, mama și tata sînt ființele care, nu știu dacă și-au propus sau nu asta odată cu nașterea mea, dar mă iubesc și le iese frumos. Cît despre mine, eu am dezvoltat o singură formă de iubire – de familie; și pe aceea s-a întîmplat să o revărs asupra lor.

de Claudia COCIUG