Furt din furt pînă în rai

Se fură, dar noi avem principii sănătoase de viață, sîntem ca niște haiduci, luăm de unde e prea mult și dăm la contribuabili. Că deh…,,famelie mare, re­munerație mică după buget”. Noi să nu înțelegem asta?! Știu, dragă vecine, că ai furat, te iert. Povara ta e și povara mea. Nevoia învață pe om…la rele. Dar să nu te lase pe tine inimioara să îmi lași și mie un codru de pîine, că sărace-s zilele mele. Ești un bun creștin, dă și mie ceva, așa simbolic. Scumpă pavarea spre rai, dar unde dai vecinului, scad taxele. Trăiesc greu, mun­cesc. Dar parcă tot mai frumos e cînd vezi ce oameni suf­le­tiști și calzi ai în jur. Chiar, îmi pare rău că ți-a murit capra, lasă că poate te ajut și eu cu îngroparea…că doar locuiesc pe lîngă tine!

Mai ții minte cînd ți-ai cumpărat capră? Dom’le, de ce nu ai cerut bon? Vezi că acuma trebuie să ai certificat de deces, mai trebuie să-ți dea și aprobare pentru groapa din fundul curții. Dacă mai ai nevoie și de om care să te ajute cu făcutul gropii, fii sigur că îți scoate dintr-un colț uitat de lume al cămășii o casă de marcat. Păcatele mele, eu nu torn, dar ia toarnă-mi tu oleacă din vinul ăla primit de la…nea Gheorghiță! Ah! Ai câțiva litri! Așa, toarnă-mi un pahar, dă-mi și o damigeană, că drumul e lung și mi se face sete. Simt așa un miros plăcut. Vecine, să nu îmi spui mie că soția ta face ca­fea? Știi că am lipsă de cofeină în sînge și pot cădea incontrolabil pe drum, de zici că-s un copil de ăla care face dansul peștelui pe uscat.

Tot se arestează, dar nu se mai ia nimic înapoi. Zic că fac, că dreg, dar nu mai scot niciun ban, furtul ră­mî­ne moștenire peste ani la nepoți, deci e ar­tă, iar din artă se scoate bani. Dar asta cu condiția ca ar­tis­tul să se de­dice în totalitate. Hai, măcar la asta să fim mai buni!

de Bianca VIERU