Hai-hui prin viitor
Pastila de după 11 octombrie 2015 Niciun comentariu la Hai-hui prin viitor 10Oare de ce se grăbește atît? Încă de mic visa cum îmbrățișa drumurile necunoscute ale viitorului și voia să pășească pe ele cît mai repede. Le spunea cu nerăbdare în glas părinților săi: „Abia aștept să cresc mare”. Ei mereu i-au respectat dorințele deși abia au reușit să se bucure de copilul lor pentru că le-a stat în față doar clipă. Nu a apreciat stabilitatea și protecția pe care i le-au oferit și nu a conștientizat ceea ce a avut întodeauna. Vedea doar cum se conturează cu culori vii universul care ar trebui să-l aștepte.
Și unde mergea atît de grăbit? Pe o planetă unde viața nu era atît de colorată pe cît visa, unde razele soarelui erau mai slabe decît șansele de a redeveni copil. Aici noaptea era lungă cît drumul pe care îl parcursese și nu reușea să doarmă nici măcar două secunde. A încercat să exploreze bucățică cu bucățică locurile și și-a ocupat mult timp cu nimic. Au apărut reprezentările sfîrșitului și și-a dat seama că a ajuns într-un loc care nu are ce să-i ofere. Viață socială? Deloc. Stabilitate? Protecție? Nimic din ce avea cîndva. Și totuși se încuraja singur: „O să pun capăt acestei perioade din viață și o să merg în altă parte, acolo o să fie mai bine.”.
Iarăși își face bagajele și merge pe altă planetă unde nu are niciun drept la replică, la acte, la siguranță, la un loc al său. Înghite în sec și străbate aerul greoi de pe acest pămînt cu pieptul înainte. „Or să vină și vremuri mai bune” se gîndește zîmbind, fără să conștientizeze că drumurile acelea au fost demult îngropate de pașii tăi grăbiți spre viitor.
Adaugă un comentariu