Ion, file de poveste
Pastila de după 11 aprilie 2012 Niciun comentariu la Ion, file de poveste 5Toată viața lui, mai bine de patruzeci de ani, și-o trăise la stăpîn. Nu știa ce-nseamnă să-ți vezi de rostul tău, căci împăratul nu-i dădea vreme nici cît să respire. Nici copii, nici muiere, nici măcar o țiitoare n-avea, căci muncea zi și noapte, fără răgaz. Nici de Dumnezeu nu știa slujitorul nostru credincios, căci nici duminica nu mai prididea cu socotelile stăpînului.
Oamenii regatului rîdeau care mai de care de el, cînd îl mai prindeau trăgînd dintr-un chiștoc de trabuc la poarta împărăției. Din „fraier” și „slugă proastă” nu-l mai scoteau, iar de vrednicia lui rîdeau ca de-o tară proastă. De-l mai aflau la un păhărel la crîșmă, începeau a arunca în el cu bulgări de ocară, căci nu-l ținea fierea la mai mult de cincizeci de tărie. Așa sfîrșit cum era mereu, numai bîte-și lua peste spinare și de la ăl de-l servea și de la tovarăși. Omul nostru nu grăia nimic niciodată. Nu-i păsa de oameni și de vorbele lor, aproape că nici nu-i pricepea. Doar mărul lui Adam i se mai umfla de cîte o înghițitură în sec, parcă fără pricină.
Așa aplecat de spate și fără simbrie cum se purta, pe drept cuvînt puteai spune că face umbră pămîntului degeaba și că mă-sa îl făcuse la beție, și hîd, și bleg, și fără noroc. Mai bine ar fi sfîrșit cu viața, îi spuneau toți. N-avea cine a-l plînge. Pesemne că stăpînul nu i-ar fi săpat nici măcar un mormînt, l-ar fi aruncat ca pe un gunoi într-o groapă din fundul curții.
Soarta însă i-a scos într-o noapte în cale o femeie cu ochi goi și pielea zbîrcită. Din încolăceala lor din hambar avea să se nască un nou destin pentru omul nostru. Avea să-și lase stăpînul și să se așeze în sfîrșit la casa lui, să-aibă grija muierii și-a copiilor, muncind bucata de pămînt și pîntecul femeii. Avea să cîștige în sfîrșit simpatia și prețuirea tovarășilor. Avea să nu mai fie fericit niciodată.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu