Lacăt în calea cuvintelor

Ești înăuntru, pe prima filă a unui caiețel plin de cu­vinte, de trăiri și de emoții, care de care mai jucăușe. Te simți ca în fața unei case, la ușa căreia stă răstignit un preș, cu un „bun venit” blurat de la picioare ce și-au șters tălpile de ițele sale vechi de-a lungul timpului. Zo­nele parolate și cîmpurile de identificare au luat loc mi­cuțului lacăt ruginiu care ascundea cu atîta con­știnciozitate cuvintele pline de înțelesuri, pe care le lă­sa la vedere doar în fața aleșilor.

După ce apeși butonul mare al soneriei, ți se des­chi­de și faci primul pas peste pragul nu prea înalt, ți se pare că te afli în mijlocul unui coridor intermi­na­bil. Nu apuci să sfîrșești cu privirea miile de uși și nu înțelegi dacă măcar una dintre ele îți aparține. Ca din senin, ușile încep să se deschidă, iar tu te găsești prins în mijlocul vocilor, ca într-o ambuscadă. Te-ai fi aș­teptat să te izbești de cîteva întrebări generale, dar ești față în față cu păreri și mesaje instigatoare, care a­pucă realitatea de gît și o amenință cu moartea la fiecare si­la­bă. Zona de cunoaștere nu mai este despre tine, a­cum în ea se scrie despre adevăruri, principii și viață, chiar dacă nu reflectă esența niciuneia dintre ele. Îți iei avînt, respiri sacadat și treci fără să zăbovești pes­te micile curiozități, aruncînd, asemenea celorlalți, cu­vinte fără vreun sens anume, doar ca să găsești scă­parea. Treci rapid peste primele cîteva pagini și cauți refugiu în filele devenite digitale, desenate de cu­vinte mai blînde, ce-ar trebuie să-și arate, mărcar în cli­pele din urmă, interesul pentru tine, dar și acestea și-au pierdut culoarea și-au căpătat generalitate.

În fața lampei cu lumină gălbuie, chipul tău pare o umbră mohorîtă. Cu laptopul pe brațe, sari direct spre ultimele pagini ale cărții, spre jumătatea cu amintiri, pic­tată în culori vii și versuri dramatice. Îți abando­ne­zi amprenta într-un joc al ielelor, în speranța că ci­ne­va o s-o găsească și să-și amintească de-un tu de ca­re nu ești sigur că a existat vreodată.

de Andreea ANTON